O ambulanţă a fost implicată într-un accident pe Drumul Naţional 71 la ieşirea din localitatea Ulmi. Din primele cercetări ale poliţiştilor reiese că şoferul unui autoturism care circula pe directia Târgovişte –Bucureşti nu a acordat prioritate ambulanţei care întorcea pe carosabil având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. în urma accidentului, două persdoane din autoturism au fost rănite uşor, iar pasagera din ambulanţă a fost preluată de o altă salvare şi dusă la Târgovişte. Ambulanţa de la Târgovişte oprise pe DN 71 la ieşirea din localitatea Ulmi pentru a prelua o pacientă adusă de o altă salvare din oraşul Răcari. Pacienta era victima unui accident rutier si urma să fie transportată la Spitalul Judeţeţă de Urgenţă din Tărgovişte. Din păcate, nici cu a doua ambulanţă femeia nu a putut ajunge la spital, maşina fiind izbită de un autoturism chiar în momentul în care se pregătea să plece către spital, cu toate semnalele în funcţiune, după cum a declarat ambulanţierul. În urma impactului, două persoane care se aflau în autoturism au fost rănite uşor fiind transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din TârgovIşte, la fel ca şi pacienta aflată în salvarea implicate în accident. Şoferul autoturismului, spune că nu a văzut semanalele ambulanţei şi că s-a trezit dintr-o dată cu aceasta pe sensul de mers. La faţa locului au sosit şi mai multe echipaje de poliţie care au declanşat o anchetă. În prezent oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împreljurările în care a avut loc accidentul. Cele două victime nu au suferit răni care să le pună viaţa în primejdie.
ZI de ZI o stire noua. Fii la curent cu tot ce se intampla in judetul tau,Cel mai tare blog din Dambovita,stiri de ultima ora,
Stiri Dambovita NEW
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu