vineri, 10 februarie 2012

Aglomeraţie la Ortopedie

Mii de persoane s-au prezentat, de la începutul anului, la camera de gardă a Spitalului Judeţean din Târgovişte, cu fracturi, entorse sau luxaţii.
<!-- more -->
Medicii de la Ortopedie au îngrijit aproape 4.000 de pacienţi care au venit şi de câte două-trei ori la spital pentru schimbarea ghipsului
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTOCei mai mulţi „clienţi” ai secţiilor de ortopedie sunt persoane în vârstă, care nu mai au agilitatea de altă dată. La Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte, ortopezii nu stau nici cinci minute degeaba. Fie că îşi îndreaptă oasele, fie că îşi schimbă ghipsul, accidentaţii aşteaptă cu zecile la uşile cabinetelor.

“Veneam de la serviciu şi de la microbuz am alunecat, mi-a fugit piciorul într-un cap de pod. Nu am simţit atunci nimic, dar la vreo şase ore a început să se umfle şi a trebuit să vin a doua zi al spitalul de urgenţă”, ne-a povestit un bărbat.
“La UPU, cabinetul de ortopedie, avem practic în permanenţă pacienţi. Colegii  de la ghips mi-au semnalat că au făcut 8.000 de manevre de la începutul anului”, a declarat dr. Carmen Marcu, directoarea medicală a Spitalului Judeţean.

În timp ce numărul cazurilor minore a crescut anul acesta, faţă de perioada similară a lui 2011, a scăzut numărul pacienţilor internaţi, care au avut nevoie de operaţie pentru a putea merge din nou. Anul acesta avem 86 iar anul trecut 93.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu