joi, 23 februarie 2012

Profesor reţinut de DGA

Un profesor al unui liceu din Târgovişte  este cercetat pentru trafic de influenţă după ce ofiţerii şi procurorii Anticorupţie au stabilit că acesta a pretins  de la o persoană 7000 de euro pentru a intermedia angajarea unei persoane în învăţământ.

Potrivit anchetatorilor, cadrul didactic, a primit, în cursul anului trecut 3000 de euro pentru a interveni la Inspectoratul Şcolar Judetean. Ieri, ofiţerii DGA împreună cu procurorul au reuşit să -i probeze fapta , astfel că acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. Astăzi, acesta a fost dus în faţa magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Dacă va fi găsit vinovat , profesorul riscă până la zece ani de închisoare.
Potrivit anchetatorilor, profesorul de sport de la Grupul Şcolar Constantin Brâncoveanu din Târgovişte a pretins unei persoane 7000 de euro pentru a interveni la inspectoratul scolar în vederea angajării unei rude a acestuia. La o lună dupa prima discuţie, profesorul a primit 3000 de euro. În urma verificărilor şi a documentării faptei, procurorii şi ofiţerii Anticorupţie l-au reţinut pe profesor pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi acesta să fie înaintat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Conducerea şcolii unde profesorul era angajat, nu a vrut să discute cu reprezentanţii presei despre acest caz. Astăzi, în baza probelor administrate de către anchetatori, judecătorii tribunalului Dâmboviţa vor decide dacă va fi arestat preventiv pentru 19 de zile. El este cercetat pentru trafic de influenţă , faptă pedepsită cu închisoarea de la doi  la zece ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu