În unele cazuri, facturile s-au ridicat si la 1.400 lei, iar suma trebuie plătită în mod egal, de către toți locatarii.
Mai multe asociaţii de proprietari au sesizat conducerea Electrica SA de faptul că facturile pe scările de bloc au crescut considerabil în ultima vreme, de la câțiva lei, până la 100 de lei de apartament. În unele cazuri, facturile s-au ridicat si la 1.400 lei, iar suma trebuie plătită în mod egal, de către toți locatarii.
În blocul 20, din microraionul 5 din Târgoviște, factura/apartament, a crescut brusc de la 7 lei, la 100 de lei.
“La noi se plătea de obicei 7 lei. Acum am ajuns să plătim 100 de lei şi nu şltiu ce s-a întâmplat. Numai luna asta s-a întâmplat. Eu cred că se fură curent, că altfel nu îmi explic”, ne-a spus Antoaneta Marijan, locatară în blocul 20 din microraionul V din Târgoviște.
“De la începutul acestui an am efectuat 1644 de controale identificând 125 de cazuri finalizate prin note de constatare, din care 13 s-au dovedit a fi sustrageri de energie electrică”, a declarat Daniela Crintea, purtătorul de cuvânt al Electrica Târgovişte.
Furtul de curent se pedeseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
:) 2/10 probbaaaaaa
RăspundețiȘtergere