Poliţiştii dâmboviţeni adresează tuturor cetăţenilor recomandări pentru prevenirea furturilor de animale şi păsări din gospodării, având în vedere apropierea sărbătorilor pascale
Lucrătorii Poliţiei Oraşului Răcari au fost sesizaţi de numitul M.A., din localitate, că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde au sustras un număr de 16 păsări. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat, desfăşurând activităţi în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Comiterea furturilor de animale şi păsări, care au o pondere mai mare în mediul rural, este facilitată de mai multe vulnerabilităţi, printre care lipsa de preocupare a proprietarilor în asigurarea gospodăriilor, inexistenţa pazei comunale, a iluminatului public. Furturile de păsări sunt comise de infractori nespecializaţi, iar prejudiciul este destinat propriului consum. Furturile de animale implică un efort mai mare de organizare şi premeditare din partea infractorilor din cauza dificultăţilor de transport, prelucrare şi comercializare a cărnii.
Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale când se constată o creştere a furturilor de animale (miei, iezi) şi păsări, poliţia dâmboviţeană vă adresează următoarele recomandări pentru ca bunurile dumneavoastră să nu cadă în mâna infractorilor.
• Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde lăsaţi animalele şi păsările (grajduri, coteţe). • În timpul nopţii, asiguraţi cu sisteme de închidere (lacăte, zăvoare etc.) uşile grajdurilor sau anexelor gospodăreşti unde ţineţi animale şi păsările. • Animalele şi păsările lăsate nesupravegheate pe păşuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă uşoară pentru hoţi. Nu le creaţi această posibilitate!!! • Evitaţi amplasarea grajdurilor sau adăposturilor de animale şi păsări la distanţă mare de locuinţă sau în locuri izolate, fără să asiguraţi paza acestora.
• Nu permiteţi accesul în gospodărie a vânzătorilor ambulanţi sau a celor ce se recomandă a fi cumpărători de animale, păsări sau produse agricole. • Dacă v-aţi hotărât să vindeţi un animal sau o pasăre, nu le oferiţi în schimbul unor promisiuni (cu atât mai mult unui străin); încasaţi banii în momentul vânzării. • Când plecaţi de acasă, rugaţi vecinii sau rudele apropiate să vă supravegheze curtea şi locuinţa. • Unul sau doi câini de pază vă pot scuti de multe neplăceri. • Pentru sesizări, poate fi apelat (gratuit) numărul de urgenţă 112!
Cum sancţionează Codul penal astfel de fapte?
Fie că vorbim de furt sau furt calificat, ambele se pedepsesc cu închisoarea. Furtul vizează luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept; fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane - se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 12 ani.
Furtul calificat este furtul săvârşit în următoarele împrejurări: de două sau mai multe persoane; de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică; de către o persoană mascată, deghizată sau travestită; asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra; într-un loc public; într-un mijloc de transport în comun; în timpul nopţii; în timpul unei calamităţi; prin efracţie, escaladare sau folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase - se pedepseşte cu închisoare de la 3 – 15 ani.
Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu