COMUNICAT DE PRESĂ
Potrivit art.259 alin (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificat prin art. 7 din OUG nr. 107/2010, "Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.
Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei."
Curtea Constituţională a constatat ca « dispoziţiile art.259 alin (2) din Lega nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei ».
În conformitate cu art. 147 alin (4) din Constituţia României, “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. În acest sens s-a pronunţat Curtea şi în Decizia nr. 223/13 martie 2012, prin care a constatat că « deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, iar cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, partea I ».
Având în vedere avalanşa de cereri prin care pensionarii solicită încetarea reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi restituirea sumelor reţinute, cu acest titlu, din ianuraie 2011 până la zi, inclusiv actualizarea cu indicele preţurilor de consum, ţinând seama de precizările de mai sus, precum şi de faptul că noua modalitate de calcul al acestor contribuţii se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii din categoria avută în vedere, precizăm că nu este nevoie de depunerea unor cereri.
După publicarea, în Monitorul Oficial, a deciziilor Curţii Constituţionale, CNPP va proceda la punerea în aplicare a dispoziţiilor acestora.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu