miercuri, 11 aprilie 2012

Jandarmii dâmboviţeni se laudă cu peste 1000 de misiuni, în martie!

Tulburarea ordinii şi liniştii publice ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii,
e
xpresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna martie.

Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte, localităţile Găeşti şi Moreni. Astfel, în luna martie au fost aplicate 149 de avertismente scrise, 202 amenzi contravenţionale în valoare de 61.100 lei şi au fost constatate 41 de infracţiuni (2 independent şi 39 în cooperare cu Poliţia).

În majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum: furturi de material feros (conductă metalică), aparţinând unor societăţi comerciale, furturi de energie electrică.

Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna martie, jandarmii au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ. Acţiunile forţelor de ordine publică s-au concentrat pentru menţinerea ordinii publice în zona târgurilor şi pieţelor din mediul urban şi rural.

Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1130 de misuni:

- 918 de menţinere a ordinii publice; - 128 de asigurare a ordinii publice; - 26 acţiuni de intervenţie (intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112”); - 31 acţiuni în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, DIICOT, executori judecătoreşti, etc.); - 27 mandate de aducere puse în aplicare.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu