Poliţiştii au identificat autorii în cazul tâlhăriei din localitatea Şelaru
În noaptea de 06/07 mai 2012, în jurul orelor 23:45, lucrătorii Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi de numitul I.I., din localitatea Şelaru, agent principal de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, că a surprins în curtea locuinţei sale 2 persoane, în timp ce încercau să sustragă bunuri din autoturismul său.
Încercând să imobilizeze persoanele respective, agentului de poliţie i-au fost produse mai multe răni cu un obiect ascuţit, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale, în momentul de faţă fiind în afara oricărui pericol.
Poliţiştii au procedat la identificarea autorilor în persoana numiţilor C.A., de 19 ani şi R.I., de 18 ani, ambii din comuna Mozăceni, jud. Argeş. Numitul C.A. a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, tâlhărie şi violare de domiciliu.
Împotriva numitului R.I. s-a început urmărirea penală, în acest moment aflându-se la sediul Poliţiei oraşului Găeşti pentru audieri.
ZI de ZI o stire noua. Fii la curent cu tot ce se intampla in judetul tau,Cel mai tare blog din Dambovita,stiri de ultima ora,
Stiri Dambovita NEW
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu