vineri, 22 iunie 2012

SE LUCREAZĂ! Vezi pe ce drumuri


Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în săptămâna 25 - 29 iunie a.c., vor fi efectuate lucrări de reparaţii, întreţinere şi reabilitare a drumurilor judeţene, prin societăţile de profil.

Sunt vizate următoarele lucrări constând în tratamente şi reparaţii asfaltice,  pe traseele şi zonele enunţate mai jos:
-Reparaţii asfaltice DJ 702 B Tătărani – Măneşti - DN 72;
-Reprofilare cu adaos de material pietros DJ 702 D Butoiu – Dragomireşti;
-Reparaţii asfaltice pe DJ 711Bilciureşti – Cojasca – Bujoreanca;
-Reparaţii asfaltice DJ 712 Teiş – Şotânga – Brăneşti;
-Reparaţii asfaltice DJ 720 A Mărceşti – Finta – Păstârnacu;
- Reabilitare DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni;
-Execuţie lucrări la infrastructură şi suprastructură la obiectivul „Punte pietonală peste Ialomiţa la Băleni”;
-Reabilitare drum DJ 713 Sinaia – Cabana Cuibul  Dorului – Şaua Dichiului – intersecţie drum acces către Piatra Arsă;
-Reabilitare si modernizare DJ 711A Potlogi – Autostradă  A1;
-Modernizare drumuri comunale în Comuna Buciumeni L=2km – Ordin de începere cu data de 25.06.2012.
Sectorul de drum DJ 713 de la DN 71 – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului este închis circulaţiei publice având lucrări în execuţie. Accesul în Platoul Padina se realizează pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peştera.
Sectoarele de drumuri judeţene care prezintă degradări urmare precipitaţiilor abundente sub formă de zăpadă şi condiţiilor meteorologice severe din perioada ianuarie – februarie 2012:
-DJ 711  Dobra – Cojasca – Bujoreanca
-DJ 702 B Măneşti – Dragomireşti
-DJ 710 A Moreni – I.L Caragiale
-DJ 712 Teiş – Şotânga – Vulcana Pandele - Brăneşti
-DJ 711A, DN 7 – Serdanu – Pitaru – Potlogi                                  
-DJ 712 A Gura Bărbuleţu – Râu Alb – Runcu
-DJ 702 E Dragomireşti – Cobia – Gura Foii – Găeşti
-DJ 702 A Valea Mare – Hulubeşti
-DJ 711A Potlogi - Autostradă
-DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroieni – Peştera
-DJ 720 A, DN 72 Săcuieni – Bucşani - Mărceşti
Până la finalizarea lucrărilor de reparaţii facem următoarele recomandări:
-se va circula cu atenţie adaptându-se viteza la starea părţii carosabile;
-se va circula cu atenţie şi viteză redusă în special în zonele semnalizate cu   indicatoare rutiere având semnificaţia „ drum cu denivelări”;
-în zonele cu lucrări de reparaţii în derulare se vor respecta semnificaţiile  indicatoarelor rutiere şi indicaţiile responsabililor cu dirijarea circulaţiei;
- evitarea depăşirilor în zonele cu degradări şi realizarea acestora numai cu asigurarea măsurilor de siguranţă rutieră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu