joi, 21 iunie 2012

Târgovişte: Cursă de COŞMAR! Taximetrist tâlhărit şi snopit în bătaie!


Un tânăr de 27 de ani din Târgovişte, şofer pe taxiu, a tras spaima vieţii sale, noaptea trecută, după ce 4 clienţi, ţigani, i-au luat banii, telefonul şi cheile de la maşină şi l-au şi bătut. Oamenii legii s-au ajutat de un câine specializat pentru a-i cauta pe tâlhari, însă degeaba.

Totul s-a întâmplat în Halta Teiş, în apropiere de cartierul de ţigani. Cei patru clienţi au fost luaţi de la Spitalul Judeţean din Târgovişte. La scurt timp de la atac, taximetristul şi-a anunţat colegii prin staţie, iar la faţa locului şi-au făcu apariţia mai bine de 20 de taximetre.
„A luat 4 băieţi care l-au jefuit. Au refuzat să plătească şi l-au şi bătut. I-au luat şi banii şi cheia, i-au dat cu pietre în maşină. Când am ajuns noi a fost prea târziu”, a declarat unul dintre colegii şoferului.
„În timpul efectuării unei curse, persoane necunoscute, i-au sustras o sumă de bani. În acest moment, poliţiştii efectuează cerceătri pentru identificarea persoanelor li tragerea lor la răspundere penală”, a declarat agent Raluca Florescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu