Dicţionarul juridic spune că noţiunea statului de drept este, în general, utilizată pentru a sublinia diferenţele existente între regimurile democratice şi regimurile autoritare (dictatoriale).
<!-- more -->
În teoria politică, prin stat de drept se înţelege un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridică. În statul de drept, statul este garantul libertăţilor şi drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea internă ş externă a cetăţenilor prin instituţii democratice. Instituţia superioară căreia i se subsumează alte legi şi norme este Constituţia.
Stimaţi colegi,
Am folosit această introducere ca să avem în faţă un reper definitoriu a ceea ce în teorie este consacrat drept stat de drept şi ceea ce înseamnă astăzi, în realitatea României stăpânite de Traian Băsescu, abandonarea, deraierea gravă de la acest reper. Am spus-o de mai multe ori, şi eu şi mulţi colegi de-ai mei: Prin tot ce face, spune, ordonă preşedintele Băsescu distruge sistematic fundamentele democratice ale României. La început, ieşirile sale au fost privite cu o anumită suspiciune, dar sunt deja 7 ani de atitudini şi reacţii profun anti-democratice, anti-constituţionale din partea celui care ar trebui să fie primul supus al legii fundamentale.
Una dintre ele s-a produs acum 2 saptamani, în atmosfera relaxantă, lipsită de tensiunile unor posibile întrebări incomode, pe care televiziunea publică în general şi doamna Culcer, în special, au grijă să i-o creeze de fiecare dată preşedintelui.
Multe şi nenumărate prostii a sus presedintele la TVR. Dar dintre ele răzbat afirmaţii extrem de grave prin care, fără jenă şi fără nici o subtilitate, şeful statului atentează la temelia statului de drept, din ce în ce mai erodată după un mandat şi jumătate cu el la Cotroceni.
Spune aşa Traian Băsescu: „După mine, Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte, s-a compromis. Să refuzi să adopţi legea cu privire la crearea mecanismului de promovare şi selectare a judecătorilor pentru Înalta Curte este descalificant pentru Senat. (…) Senatul este compromis de la preşedinte până la ultimul senator”.
Stimaţi colegi, mai ales cei din arcul guvernamental,
Ce-am citat acum se numeşte atac făţiş la democraţie. Să jigneşti cu atâta lipsă de decenţă, din calitatea de preşedinte al ţării, întreaga Cameră superioară a Parlamentului României este un gest de rară iresponsabilitate. Atât l-a dus capul pe acest individ ca reacţie faţă unul din ultimele puncte de rezistenţă împotriva abuzului generalizat – Senatul României: să scuipe o înjurătură în direcţia noastră. Şe pentru ce? Pentru că nu a fost votată o lege care să-i permită intruziunea în sistemul juridic prin influenţarea directă a numirilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru că ne-am opus unui încălcări grosolane a separaţiei puterilor în stat şi a atribuţiilor CSM. În definitiv, pentru că nu ne-am făcut preş la bocancii săi. Pentru toate astea, preşedintele României ne înjură. Şi tare vreau săi întreb pe colegii senatori din PD-L: nu le crapă inima de ruşine când un personaj cu apucături dictatoriale îi umileşte la scenă deschisă? Nu simt o revoltă personală când sunt desfiinţaţi public de cineva fără elementare cunoştinţe şi rădăcini democratice? Domnilor, e deranjantă democraţia pentru dictatori, îi încurcă, dar dureros e când vă faceţi părtaşi unui asemenea măcel. Dacă niciunul din senatorii care susţin actuala majoritate nu a găsit sau nu găseşte de cuviinţă să respingă ferm aceste ieşiri bolnave din partea preşedintelui, deveniţi – şi nu mă feresc s-o spun – complici ai lui Traian Băsescu în acţiunea concertată de a distruge statul de drept, democratic în România.
Mai are o intervenţie „memorabilă”: Am discutat cu premierul Boc să le lăsăm prin Parlament, deşi erau obligaţii asumate de statul român acum nu mai am ce să fac decât să concluzionez că nu ne putem pune nădejde în dorinţa Parlamentului de a moderniza, de a continua procesele de reformă. Şi atunci reforma sănătăţii, legislaţia legată de justiţie, de asistenţă socială trebuie asumată de Guvern prin asumarea răspunderii.
Comentariile sunt aproape de prisos. Vă imaginaţi ce structură profund nedemocratică trebuie să aibă acest individ ca să emită astfel de mizerii? Dumnealui ne spune că a discutat cu premierul despre legi extrem de importante, să le lase prin Parlament, de parcă mecanismul firesc, în spiritul democratic de legiferare ar fi ceva opţional şi preşedintele ne-a făcut un fel de favor. Dacă vrea Traian Băsescu, Parlamentul are voie să legifereze. Dacă n-are chef, îi spune lui Emil Boc, ca şi acum, să forţeze angajarea răspunderii – o procedură absolut excepţională, transformată de PD-L în obiceiul casei. Trecem peste culpabilizarea stupidă a Opoziţiei pentru eşecul majorităţii PD-L.
De ce suntem „pedepsiţi”? Pentru că a ajuns dumnealui la concluzia că Parlamentul nu-l ajută să modernizeze ţara. Şi are dreptate, cel puţin în ceea ce ne priveşte pe noi, reprezentanţii Opoziţiei. Pentru că,
• dacă să modernizezi ţara înseamnă să tai prosteşte salarii şi pensii sau să te împrumuţi, tot prosteşte, doar pentru că ţi-e peste mână să tai de la clientelă – refuzăm această reformă.
• dacă să modernizezi ţara înseamnă să închizi spitale, şcoli şi posturi de poliţie, refuzăm această reformă.
• dacă să modernizezi ţara înseamnă să concediezi fără discernământ zeci de mii de oameni, refuzăm această reformă.
• dacă să modernizezi ţara înseamnă să elimini pârghii sociale esenţiale, refuzăm această reformă.
• Şi dacă modernizare înseamnă, în capul lui Traian Băsescu, să batjocoreşti Parlamentul, să ignori Constituţia şi să distrugi temeiliile statului de drept, refuzăm şi denunţăm ferm această grobiană atitudine. Asta nu e reformă, e atac la democraţie!
Senator PSD +PC
Lector univ.dr. ADRIAN ŢUŢUIANU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu