Scăderea debitului râului Dâmbovița generează noi surse de venit pentru hoții de fier vechi. Un cetăţean de etnie rromă a fost prins astăzi în centrul Capitalei, de o patrulă a Poliţiei Călare, după ce a furat o bucată din gardul de protecţie de pe cheiul Dâmboviţei, ajunsă în apă în urma unui accident de circulație.
Scăderea apei Dâmboviţei pe anumite segmente a atras în centrul Bucureştiului echipele de „scormonitori”. Veniţi să scoată din albia râului bucăţi de metal, „scormonitorii” – persoanele care se ocupă cu recuperarea fierului vechi din şantierele Capitalei – au ca pradă şi bucăţi din gardul de protecţie al Dâmboviţei
Joi, în jurul orei 12.15, o patrulă a Poliţiei Călare din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, care executa misiunea de patrulare în zona Centru-Sud a Bucureştiului, a fost anunţată că un cetăţean și-a „însușit” o bucată din gardul de proteţie al Dâmboviţei, în apropierea sediului Curţii de Apel. Patrula Călare s-a deplasat spre locul indicat şi, pe Splaiul Independenţei, în apropiere de Piaţa Unirii, au depistat o persoană care trăgea cu greu un cărucior în care era încărcată o bucată de aproximativ doi metri de gard. La vederea poliţiştilor călare, persoana a încercat să fugă cu tot cu cărucior.
„Patrula călare l-a reţinut, însă, cu uşurinţă şi a constat că bărbatul luase un segment, de aproximativ 70 de kilograme, din gardul de protecţie de pe cheiul Dâmboviţei”, a declarat pentru B365.ro purtătorul de cuvant al Poliției Locale a Municipiului București, Răzvan Popa.
Barbatul a declarat că scosese bucata grea de fier forjat din apă – ajunsă acolo după un accident de circulaţie – apoi şi-a modificat depoziţia povestind că „un muncitor de la ADP mi-a dat voie să bag bucata de gard în cărucior”. Agenţii din cadrul Poliţiei Călare au constatat că bărbatul – pornit să vândă gardul Dâmboviţei la fier vechi – este din Giurgiu şi locuieşte fără forme legale în Capitală.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu