vineri, 2 decembrie 2011

Conferinţa de presă, în cadrul proiectului “Instrumente strategice pentru ocupare in industria turismului

Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii „Valahia” a găzduit conferinţa de presă, organizată în cadrul proiectului “Instrumente strategice pentru ocupare in industria turismului”. Asociaţia PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă este beneficiar, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa partener în cadrul acestui proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5 “Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 “Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.

Conferinţa şi-a propus să evidenţieze capacitatea de absorbţie în industria turismului a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin utilizarea instrumentelor ce sunt dezvoltate în cadrul acestui proiect, concretizat datorită unui parteneriat încheiat între mai multe instituţii publice din judeţele Dâmboviţa, Prahova, Neamţ, Consortium Universus şi Provincia BAT (Barletta, Andria, Trani).

Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a adresat mulţumiri tuturor celor care s-au implicat în proiect şi le-a urat succes în implementarea lui. Şeful administraţiei dâmboviţene a salutat alegerea Italiei, ţară cu experienţă bogată în promovarea obiectivelor turistice, pentru a fi partener într-un astfel de proiect. De asemenea, preşedintele CJD a subliniat necesitatea formării de personal înalt calificat pentru meseriile din sectorul de servicii turistice. Nu în ultimul rând, Florin Popescu a salutat iniţiativa de a forma agenţi de turism pentru circuite tematice, Dâmboviţa având şansa de a beneficia, alături de numeroase obiective ce merită promovate, şi de două circuite turistice care vor aduce un aflux important de vizitatori: „Circuitul Dracula” şi „Circuitul roşu” – traseul lui Ceauşescu.

În intervenţia sa, Iolanda Mihalache din partea Asociaţiei PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, a prezentat beneficiile acestui proiect şi a menţionat faptul că, din efectivul celor care vor fi formaţi profesionali pentru meserii din turism în judeţul Dâmboviţa, vor fi selectate circa 30 de persoane pentru a se specializa în Italia. În total, 800 de şomeri şi alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă vor fi selectaţi şi formaţi profesional pentru a identifica şi obţine un loc de muncă, folosind instrumentele create. 100 din aceste persoane vor fi calificate în ocupaţia de Agent de turism pentru circuite tematice. Se vor plasa în industria turistică minim 20% din persoanele instruite din care minim 25 persoane în ocupaţia de agent de turism pentru circuite tematice. Totodată, cei prezenţi au fost informaţi cu privire la construirea unui portal turistic cu o hartă ce marchează toate obiectivele ce merită vizitate, dar care oferă şi posibilitatea celor doritori să adauge puncte de interes sau să personalizeze traseele turistice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu