joi, 1 decembrie 2011

Imprudenta de care a dat dovada s a soldat cu distrugerea locuintei in care locuiau

Doi bătrâni din localitatea dâmboviţeană Pietrari au văzut cum toată agoniseala strânsă în ultima jumătate de secol s-a dus pe apa sâmbetei. Un incendiu le-a prăpădit căsuţa cocoţata într-un vârf de deal.
Incendiul a pornit de la câteva frunze pe care încerca să le ardă în apropierea casei. Flăcările s-au extins cu repeziciune la grajd şi apoi la casa care era din lemn. “Am dat foc la frunze şi noi ne-am dus în altă parte. A ars focul tot. Am mai rămas doar cu ce-i pe mine şi capra. Munceşte omul o viaţă şi uite cu ce se alege. Am două fete, una în Italia şi una în Bucureşti”, ne-a povestit femeia.


Pompierii au ajuns cu greu la casa bătrânilor din cauza drumului foarte îngust şi abrupt. S-au luptat cu focul mai bine de două ore şi au abut probleme şi cu lipsa apei în zonă. “Am intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă. Zona este foarte greu accesibilă. Surse de apă nu aveam. Am alimentat de la un pârâu aflat la 10 kilometri depărtare. Cauza este în curs de stabilire”, a declarat plutonierul ajutant Gălie Claudiu, Garda II Voineşti, şef gardă intervenţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu