joi, 29 decembrie 2011

PSD Dâmbovița a rămas cu toți primarii

Zvonurile aruncate pe piață, cum că mulți primari social-democrați ar fi trecut prin alte bărci politice, au fost infirmate de purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, avocatul Cristi Stan. Mai mult, spune Stan,  există semnate că organizația va avea mai mulți edili după alegerile comasate din 2012.
”PSD Dâmbovița a rămas cu toți primarii. Nu am văzut formal ca un primar al nostru să se fi înscris în alt partid. Probabil se fac astfel de afirmații pentru a se crea diversiune. Vom vedea și vom discuta după alegerile din 2012”, afirmă Cristi Stan.
Avocatul a mai ținut să precizeze că înscrierea într-un alt partid politic este echivalentă cu demisia de drept din formațiunea politică pentru care a candidat. Practic, mandatul alesului local încetează de drept în momentul înscrierii într-un alt partid.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu