joi, 29 decembrie 2011

Staţia de epurare, reabilitată şi modernizată

Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa derulează în momentul de faţă cel mai mare proiect din România, finanţat din fonduri europene nerambursabile pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Proiectul presupune 17 contracte de lucrări a căror valoare depăşeşete 140 de milioane de euro. Se vor realiza investiţii în infrastructura de apă potabilă şi apă uzată din oraşele Târgovişte, Moreni, Găeşti, Pucioasa, Fieni şi Titu, de care vor beneficia peste 170.000 de dâmboviţeni.
La sfârşitul săptămânii, Compania de Apă a semnat cel de-al 5-lea contract de lucrări din cele 17. Acesta se referă la modernizarea staţiei de epurare de la Târgovişte, care nu a mai beneficiat de fonduri dinainte de Revoluţia din decembrie 1989.
”Am semnat cinci contracte de finanţare, celelalte fiind în diferite faze. Practic, mai avem de licitat doar două contracte din cele 17”, spune Radu Vasilescu, director Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa.
 <!-- more -->
Prezent la Târgovişte, Marin Anton, ministrul secretar de stat în Ministerul Mediului, a cerut autorităţilor dâmboviţene să impulsioneze proiectul, astfel încât lucrările să demareze cel târziu în vara anului viitor. ”La nivel de ţară, stăm foarte bine din punct de vedere al contractării, însă avem probleme cu lucrările, care sunt rămase în întârziere”, a precizat Marin Anton.Pentru administraţia oraşului Târgovişte semnarea contractului pentru reabilitarea staţiei de epurare înseamnă dezvoltare. ”Vorbim despre un proiect mai mult decât necesar pentru ceea ce înseamnă extinderea Târgoviştei. Este o investiţie care se completează cu celelalte, un tot unitar care va asigura un nivel de viaţă perfect european pentru târgovişteni”, crede primarul Gabriel Boriga.
Şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, este mulţumit de faptul că s-a reuşit accesarea acestor fonduri. “Staţia de epurare de la Târgovişte este prima care se reabilitează. Acum, este într-o stare avansată de degradare, nemaiefectuându-se investiţii dinainte de 1989. Vom avea lucrări şi la staţiile de epurare de la Pucioasa, Fieni, Moreni, Titu şi Găeşti”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu