vineri, 30 decembrie 2011

Un tânăr era cât pe ce să provoace un dezastru pe calea ferată

Astăzi, 30 decembrie a.c. un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Vizureşti a observat pe drumul dintre localităţile Vizureşti şi Bâldana o persoană suspectă care transporta cu o bicicletă mai multe componente metalice.
În urma intervenţiei şi a verificărilor efectuate de către jandarmi s-a stabilit că David A. în vârstă de 25 de ani a demontat de la o instalaţie de dirijare a traficului de pe calea ferată 6 transformatoare electrice, ceea ce a determinat punerea în pericol a siguranţei mijloacelor de transport ale căilor ferate, generând întârzieri în circulaţie pe acea rută feroviară.
Autorului i s-au întocmit actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de distrugere, degradare ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a instalaţiilor de cale ferată, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari pentru finalizarea cercetărilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu