Pentru popririle pe pensii, se va percepe un comision de 3% din suma lunară ce face obiectul reținerii, comision ce va fi încasat de la pensionar.
Conform Deciziei Casei Naționale de Pensii Publice nr. 1/2012, solicitantul va plăti 15 lei pentru obținerea Certificatului privind stagiul de cotizare și punctajul anual realizat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Același tarif se percepe și pentru eliberarea adeverinței care atestă calitatea, venitul asigurat și stagiul de cotizare realizat.
Eliberarea documentelor se va face doar după confirmarea plății, care se poate efectua fie direct la casieria Casei de Pensii, fie prin ordin de plată în contul 22.36.03.50 ”Alte venituri” al bugetului asigurărilor sociale de stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu