Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Dâmboviţa va organiza, la finalul săptămânii viitoare, o bursă generală a
locurilor de muncă, bursa la care şi-au anunţat participarea, până la
acest moment, 41 de angajatori cu 246 de locuri de muncă.
Bursa va începe de la ora 9:00, la
Târgovişte, în Clubul Studenţilor din incinta Casei Tineretului şi la
Pucioasa, la sediul punctului de lucru AJOFM din Strada Republicii, nr
88. Locurile de muncă ofertate sunt din domeniile: industrie
metalurgică, comerţ, construcţii, transporturi, servicii, industrie
alimentară, panificaţie, hoteluri şi restaurante, industria confecţiilor
textile.
La bursă vor avea standuri proprii atât
AJOFM, cât şi ITM, OTIMMC şi Inspectoratul Şcolar. Agenţia Judeţeană
pentru Ocuparea Forţei de Muncă va oferi consultanţă juridică, dar şi
practică. Şomerii vor fi învătaţi cum să-şi facă un CV, o scrisoare de
intenţie sau cum să-şi caute, eficient, un loc de muncă. La ultima
bursă organizată în judeţ, în luna martie au participat aproximativ 700
de persoane. Dintre acestea 423 au fost selectate în vederea angajării,
dar numai 249 au fost, efectiv, încadrate în muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu