duminică, 13 mai 2012

"Fir întins" pe Lacul 2 Bungetu de la Văcăreşti

Vremea frumoasă i-a scos din case pe pescarii înrăiţi. Mulţi dintre ei pleacă cu zilele din sânul familiei, doar pentru a se bucura de această pasiune.
Pe Lacul 2 Bungetu, din comuna Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa, am întâlnit astfel de împătimiţi ai sportului cu undiţa.
Domnul Nicu se află deja în a treia de zi de concediu la malul apei. De altfel, pescuitul îi „răpeşte” cel puţin 70 de zile pe an. De dimineaţă, de la ora 6.00, a prins trei crapi de toată frumuseţea. Cel mai mic are 9 kilograme, iar cel mai mare, 12. "Nu am de fiecare dată succes să prind aşa peşti mari, dar mi se întâmplă destul de des. Am avut partide de pescuit în care am prins 150-200 de kg de peşte. Toţi peştii se eliberează. Ce aţi văzut dumneavoastră acum sunt prieteni de joacă", a declarat Aurel Nicu.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
Cel mai mare peşte pe care l-a prins cântăreşte 14,8 kilograme. La câţiva paşi mai departe de Domnul Nicu, îl găsim şi pe domnul Ion, care a avut ceva mai puţin noroc. A prins un exemplar de doar 3 kilograme. "Sunt zile în care mănâncă, sunt zile în care nu mănâncă. Aici în lac se poate prinde crap, steno, caras. Cam atât. De obicei plec acasă cu 5-6 kilograme", ne-a spus Ion Florea.
Lacul 2 Bungetu a fost reamenajat iar administratorul a pus la dispoziţie impătimiţilor mai multe pontoane. Pentru o zi de pescuit, pescarii plătesc 100 de lei. La acest preţ, pescarii sunt siguri că ceea ce prind, duc acasă. La tarifele mai mici, peştii mari sunt eliberaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu