Facem un apel către întreaga clasă politică de a nu mai face declaraţii iresponsabile. Deprecierea masivă a leului din ultima perioadă se datorează în principal imaginii create de europarlamentarii PDL la Bruxelles.
Expresiile de genul «lovitură de stat» sau «cea mai cruntă criză din ultimii 22 de ani» nu au făcut altceva decât să scadă încrederea investitorilor în România. Este foarte important ca această perioadă să treacă mai repede, astfel încât pe 29 iulie 2012 să se încheie acest «război».
Numai astfel guvernul poate să-şi capete încrederea şi să propună măsuri economice care să permită investitorilor să vină în România.
Europarlamentarii PDL, care sunt principalii vectori de imagine în afară, fac cel mai mare rău ţării şi românilor.
Unde au fost aceşti oameni în ultimii ani când preşedintele Traian Băsescu încălca grav Constituţia, când juca rolul Guvernului României şi anunţa tăierile salariale ale bugetarilor?
Unde au fost aceşti oameni, când se anunţau măsuri sociale şi economice, fără ca Guvernul să facă acest lucru?
Ba mai mult de atât, unde erau europarlamentarii PDL atunci când preşedintele lua decizii fără ca Parlamentul să ştie şi cu atât mai puţin Guvernul?”, a precizat Cornelia Paraschiv, purtătorul de cuvânt al PNL Dâmboviţa.
ZI de ZI o stire noua. Fii la curent cu tot ce se intampla in judetul tau,Cel mai tare blog din Dambovita,stiri de ultima ora,
Stiri Dambovita NEW
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu