Legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice,
OUG 195/2002 rep. a fost modificată prin Ordonnaţa Guvernului nr.
5/2011, introducându- se obligativitatea dotării autovehiculelor cu
anvelope de iarnă.
Astfel, constituie contravenţie conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, nefăcându-se referire la o perioadă anume a anului.
Amenda pentru această faptă este de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 630 şi 1400 lei, sancţiunea fiind însoţită de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.
Potrivit legislaţiei, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile: " MS"," M+S"," M.S."sau " M&S", fără a fi incluse în această categorie anvelopele marcate numai " all seasons".
Poliţia rutieră dâmboviţeană recomandă tuturor conducătorilor auto să asigure din timp dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, pentru a nu fi luaţi prin surprindere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu