Colegiul Director al Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară a decis, astăzi, micşorarea taxei de habitat
de la 18 la 16 lei şi de la 10 la 9 lei.
Instituţiile publice vor plăti,
conform propunerilor colegiului, o taxă de 50 de lei.
Decizia finală asupra micşorării taxei
de habitat va fi luată luni în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei,
după cum a precizat preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, membru în cadrul
ADI, reprezentând consiliul judeţean. Din ADI fac parte şi de toţi
edilii localităţilor dâmboviţene, mandataţi în asociaţie de consiliile
locale.
Deocamdată, nu se ştie în ce mod va fi
amortizată scăderea cuantumului taxei, având în vedere că cei 18 lei
erau necesari pentru acoperirea costurilor de colectare, transport şi
depozitare, la care se adăugau şi banii percepuţi de Electrica pentru
facturarea şi încasarea taxei. În această lună, CJD a plătit şi prima
tranşă a împrumutului contractat de la Banca Europeană de Investiţii,
adică 1,5 milioane de lei, după ce instituţia a recuperat, în luna
august, creanţele financiare de la operatorul din groapa de gunoi.
Reducerea cuantumului la 16 lei este, de
fapt, o revenire la valoarea iniţială a taxei de habitat, majorată
începând cu ianuarie 2011 la 18 lei, tot în urma unei decizii a ADI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu