sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Alatura te si tu campaniei: ' de ce iubesc Romania. campanie lansata de ProTV, Gândul, Pro Sport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax

De la sublim, la grotesc, între derizoriu şi excepţional, România este o continuă provocare. Dar este provocarea noastră, a tuturor românilor. Oricât de greu ar fi, tot mai bine e acasă şi oricâte ţări am colinda, România e locul pe care-l purtăm în suflet, sau locul pe care vrem să-l schimbăm pentru a putea spune sincer ROMÂNIA, te IUBESC.

NU facem o campanie autorităţilor, nu sprijinim pe nimeni. Îi invităm pe români, oriunde s-ar afla să facă diferenţa, să nu le fie ruşine cu ce e în sufletul lor, să mărturisească ce le place şi ce nu, îi invităm să fie mândri că sunt români, SĂ O SPUNĂ, SĂ O ARATE.

Campania DE CE IUBESC ROMÂNIA intră într-o nouă fază. De astăzi ProTV, Gândul, Pro Sport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax te provoacă.

Pentru ca declaraţia ta să ajungă în faţa întregii lumi, aveţi la dispoziţie două mijloace prin care vă puteţi face auziţi.

Cum înregistrezi sau încarci clipul tău

Intrând pe cabina.protv.ro, o iniţiativa www.stirileprotv.ro, poţi să te înregistrezi direct. Lansată luni, pe 21 noiembrie, Cabina ProTv a atras deja sute de utilizatori dornici să-şi declare sentimentele pentru ţara natală. Cele mai puternice mesaje vor putea fi urmărite la ProTv, chiar de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, ziua în care ProTv împlineşte 16 ani.

Cea de-a doua variantă este site-ul deceiubescromania.ro . E simplu: după ce te-ai filmat cu telefonul sau webcam-ul şi ai urcat clipul tău pe youtube, nu trebuie decât să pui linkul.

Şi nu uita. Dă LIKE paginii deceiubescromânia.ro, după ce te-ai logat pe facebook. Astfel mesajul tău va ajunge la mai mulţi români

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu