O echipă de 25 de poliţişti români participă, începând din 26 noiembrie, pe perioada sărbătorilor de iarnă, la misiuni în Franţa pentru combaterea faptelor antisociale, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).
Printre ei se află şi comisarul Mihaela Savu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Cei 25 de poliţişti participă, în perioada 26 noiembrie 2011 - 15 ianuarie 2012, la misiuni pe teritoriul Franţei şi acordă sprijin şi asistenţă Poliţiei Franceze pentru instrumentarea cazurilor în care sunt implicaţi cetăţeni români.
oliţiştii care vor pleca în Franţa au participat, joi, la o şedinţă de pregătire, fiind instruiţi de reprezentanţi ai conducerii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, precum şi ai Biroului Ataşatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti.
"Poliţiştii români sunt specializaţi în combaterea infracţiunilor judiciare şi de crimă organizată, au experienţă în domeniul activităţii poliţieneşti de prevenire şi combatere a criminalităţii şi sunt cunoscători ai limbii franceze. Pentru a participa la această misiune, cei patru agenţi şi 21 de ofiţeri de poliţie au parcurs un proces de selecţie, care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii franceze, dar şi a îndeplinirii la standarde profesioniste a activităţilor specifice muncii de poliţie", se arată într-un comunicatul al MAI.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu