luni, 28 noiembrie 2011

Vin sarbatorile,incep afacerile ilegale cu brazi si cetina.....


Lucrătorii Secţiei 7 de Poliţie Rurală Fieni, împreună cu reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic Ialomicioara,  au prins un şofer care transporta 20 de pomi de iarnă şi aproximativ 150 kg de cetină.
“Pomii de iarnă aparţineau numiţilor L.C. şi M.G., ambii din localitatea Moroieni, sat Glod, pasageri în aututilitară. De asemenea, au fost identificaţi alţi 7 bărbaţi, toţi din aceeaşi localitate, care transportau cantitatea de 175 kg cetină, provenită din deteriorarea arborilor din fondul forestier naţional”, a declarat Florina Udroiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Pomii şi cele 325 de kg cetină au fost ridicate şi predate Ocolului Silvic Ialomicioara.  În cauză s-a întocmit dosar penal privind tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi s-au lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică.
După finalizarea cercetărilor urmează să se propună soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu