Unităţile de învăţământ din județul Dâmbovița au înscris în prima etapă 2430 de copii în clasa pregătitoare şi 3761 în clasa I, pentru următoarea etapă, care începe mâine, 20 martie, fiind disponibile 1134 de locuri,658 în clasa pregătitoare și 476 în clasa I.
Cele mai multe solicitări au fost pentru Școala I.Al.Brătescu Voinești din Târgoviște, unde au fost suplimentate locurile cu o clasă I și o clasă pregătitoare, iar în perioada următoare, potrivit inspectorilor școlari, va fi rezolvată și va fi închiriat un spațiu în apropierea școlii, deoarece unitatea școlară se confrunta cu această problemă, a lipsei spațiului. La polul opus se află Școala Smaranda Gheorghiu din Târgoviște, unde nu au fost ocupate toate locurile, dar se așteaptă ca în următoarele trei etape de înscriere să se echilibreze situația. În această etapă, pe lângă copiii ai căror părinți aleg alte școli decât cele de circumpscripție se pot înscrie şi copiii care au domiciliul în alte localităţi, dar și în afara județului. În ultimul caz, părinții se pot adresa comisiei speciale de înscriere din cadrul Inspectoratului Școlar Județean, iar în cazul copiilor din alte localități, direct la școlile dorite.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu