Polițiștii din Dâmbovița au reținut astăzi 3 tineri care în decurs de două luni au furat bunuri în valoare de 30.000 de lei din mai multe magazine dar şi din garaje.
Cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, hoţii au fost filmaţi de camerele de supraveghere amplasate într-un magazin, iar oamenii legii au dat de urma lor.Hoţii au dat spargeri timp de două luni, timp în care au reuşit să pună deoparte bunuri de 30.000 de lei. Vorbim de biciclete, bormaşini, parfumuri, telefoane dar şi câteva săbii. Un alt tânăr de 24 de ani din Târgovişte a fost şşiel săltat de oamenii legii după ce acesta a pus în vânzare mai multe bunuri furate de cei trei.
“Nu am furat nimic. Eu am fost complice. Am vândut unui băiat o bormaşină şi m-au luat ca să iau bormaşina înapoi. Atâta tot”, ne-a povestit el.
“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Muncipiului Târgovişte au probat activitatea infracţională a trei tineri pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce aceştia, în perioada ianuarie – martie u sustras mai multe bunuri din societăţi comerciale”, a declarat agent Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Cei trei hoţi au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu