miercuri, 2 mai 2012

Târgovişte - Jandarmii donează sânge

Mâine, 3 mai a.c., între orele 08.00-12.00, 33 de jandarmi dâmboviţeni vor dona sânge la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmboviţa din mun. Târgovişte, B-dul IC Brătianu, nr.4 (Spitalul Dealu Mare), fiind sprijiniţi de personal medical specializat.


Acţiunea se desfăşoară în cadrul Programului naţional de donare de sânge – „O ŞANSĂ PENTRU VIAŢĂ” iniţiat de către Asociaţia React, organizaţie neguvernamentală cu care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a încheiat un protocol de colaborare al cărui scop primordial constă în desfăşurarea în parteneriat a unor activităţi de informare, educare şi instruire a tinerilor şi adulţilor în vederea promovării donării de sânge şi a îmbunătăţirii stocului sangvin local.

Conştienţi de importanţa pe care o are o astfel de iniţiativă, jandarmii doresc să-şi aducă aportul la completarea rezervei de sânge, prin acest gest încercând împreună cu Asociaţia React să determine cât mai multe persoane să ia atitudine şi să conştientizeze că o picătură de sânge poate salva viaţa unu om aflat în suferinţă.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu