duminică, 24 iunie 2012

Astronomii au descoperit două planete extraterestre


Astronomii au descoperit două planete extraterestre care orbitează în jurul unei stele, cu o distanţă atât de mică între ele, încât noaptea fiecare arată ca o lună plină pe cerul celeilalte.
Planetele nou descoperite se află la o distanţă de 1.200 de ani-lumină de Pământ şi reprezintă o descoperire unică, spun specialiştii. Ele diferă din punct de vedere al compoziţiei şi al mărimii, dar se află la doar 1,9 milioane de kilometri una de cealaltă, fiind mai apropiate decât oricare două planete cunoscute până acum
Una dintre planetele recent descoperite este numită Kepler-36b şi pare să fie un super-Pământ de 4,5 ori mai masiv decât planeta noastră. Cealaltă poartă denumirea de Kepler-36c şi este o planetă gazoasă de mărimea lui Neptun, adică de 8 ori mai mare decât Pământul. Cele două planete se întâlnesc odată la 97 de zile într-o conjuncţie care face ca fiecare să fie vizibilă spectaculos pe cerul celeilalte. În aceste momente ele sunt separate de o distanţă de 5 ori mai mare decât cea care separă Luna de Pământ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu