miercuri, 4 iulie 2012

Gura Foii - Un şofer NEATENT a izbit un copil pe bicicletă!

Pe DN 7, în interiorul localităţii Gura Foii, a avut loc un accident de circulaţie în următoarele condiţii:


B.L., de 42 de ani, din comuna Ludeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în interiorul localităţii Gura Foii, s-a angajat în depăşirea unui ansamblu de vehicule, care era deja angajat în depăşirea unui alt autocamion, moment în care, pentru evitarea impactului, a pătruns pe acostamentul din partea stângă şi a acroşat cu partea din faţă pe minorul C.A., de 13 ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă, în aceeaşi direcţie.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a minorului care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pe numele conducătorului auto, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin Parchet.

Pentru a reduce riscul de producere a unui accident, polițiştii rutieri dâmboviţeni recomandă:

Pentru cei aflați la volan

• Înainte de a pleca la drum, verificați întotdeauna starea tehnică a autovehiculului! • Adaptați permanent viteza la condițiile de drum, trafic și meteo! • Depășirea limitelor legale de viteză, neadaptarea vitezei la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. Pentru un trafic rutier mai sigur vă recomandăm să respectați limitele legale de viteză! • Evitați să consumați alcool atunci când știți că veți urca la volan! • Înainte de a pleca la drum, puneți-vă centura de siguranță 

Pentru pietoni:

• Circulați numai pe trotoare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public! • Angajați-vă în traversarea părții carosabile numai după ce v-ați asigurat că acest lucru se poate face în siguranță! • Circulați numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotoare sau poteci! • Traversați drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colțul străzilor, după ce v-ați asigurat că nu există vreun pericol! • Nu vă deplasați în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice! • Nu vă angajați în traversarea străzii în fugă, prin fața sau prin spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații! • Respectați culorile semaforului electric!

În cazul în care sunteți implicați într-un accident rutier:

• Sunați prin apelul unic de urgenţă 112 pentru a anunța accidentul. Dacă nu sunt victime, după îndepărtarea mașinii de pe carosabil, încercați să ajungeți la cea mai apropiată unitate de poliție în vederea întocmirii actelor de constatare.

• Dacă sunteți victime, așteptați venirea echipajului de poliție, a ambulanței și a serviciului de descarcerare, dacă este cazul. Încercați să acordați primul ajutor victimei. De asemenea, în această situație, nu mutați mașina de pe carosabil!

• Dacă accidentul s-a petrecut noaptea, aprindeți luminile de avarii sau folosiți triunghiul reflectorizant pe care trebuie să-l aveți în mod obligatoriu la dumneavoastră!

• Ceilalți participanți la trafic, în cazul în care observă un accident, trebuie să oprească pentru a acorda primul ajutor victimei!

• Cei implicați nu au voie să părăsească locul accidentului. Fuga de la locul accidentului constituie infracțiune!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu