luni, 24 septembrie 2012

Doi vitei SFÂRTECATI de urs, azi-dimineaţă, la Moroieni si Magura-Bezdead! VIDEO

Un urs a intrat în două gospodării din Moroieni şi Bezdead de unde a luat doi viţei.
Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, evenimentele având loc la două ore distanţă unul faţă de celălalt. Din fericire însă, nu au existat victime omoneşti. Primarul comunei Moroieni, Mihai Moraru, a spus că luni dimineaţă proprietarii gospodăriei respective au mers la primărie pentru a reclama cazul. "S-au prezentat doi localnici care mi-au spus că ursul a intrat în gospodăria lor din satul Glod şi le-a luat un viţel. Propietarul animalului spune că i-a fost frică să iasă din casă şi să alunge ursul. Acesta a scos viţelul din grajd şi l-a mâncat în gospodărie, după care a fugit în pădure. De asemenea, un câine din gospodărie este rănit după ce s-a luptat cu ursul" a declarat primarul din Moroieni, Mihai Moraru. El a precizat că nu sunt indicii că acesta ar fi acelaşi urs care săptămâna trecută a ucis un localnic de 63 de ani într-o zonă izolată din apropierea localităţii. Primarul a mai spus că în urma incidentului petrecut în urmă cu două săptămâni la Pietroşita, unde o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de urs, localnicii au fost informaţi asupra pericolului, fiind avertizaţi să îşi ia măsuri de precauţie. "Sperăm ca cetăţenii să conştientizeze ce se întâmplă", a adăugat primarul localităţii Moroieni. În prezent, la locul incidentului se află poliţişti şi jandarmi, pentru cercetări. Duminică dimineaţă, tot în localitatea Moroieni, în satul Glod, a avut loc un incident similar, un urs intrând într-o gospodărie, de unde a luat un porc dintr-un coteţ, după care a fugit cu prada în pădure. Şi în acest caz autorităţile au susţinut că animalul nu este cel rănit în laţ şi căutat de şase zile, care a ucis un bărbat de 63 de ani. În 19 septembrie, un bărbat, Ilie Leotescu, a fost ucis de un urs tot la Moroieni, într-o zonă izolată, unde era instituită carantina în urma incidentelor petrecute în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni. În aces caz, autorităţile au stabilit că este vorba despre braconaj, după ce ursul fusese prins într-un laţ, capcana fiind pusă de către victimă. Doi bărbaţi care au însoţit victima în zona incidentului au fost reţinuţi apoi sub acuzaţiile de complicitate la braconaj, respectiv favorizarea infractorului. Cei doi bărbaţi au primit apoi interdicţie de a părăsi ţara pentru 30 de zile, decizie dispusă de magistraţii Judecătoriei Pucioasa. Anchetatorii au stabilit că unul dintre bărbaţi l-a ajutat pe Ilie Leotescu să vâneze ursul, prin folosirea unor capcane neautorizate, iar celălalt bărbat a ascuns uneltele şi capcanele folosite pentru capturarea ursului. Cei doi bărbaţi le-au declarat anchetatorilor că animalul a fost prins în laţ cu o zi înaintea incidentului, iar în ziua atacului au mers toţi trei să-l ucidă şi să-l transporte apoi cu o căruţă. Bărbatul de 63 de ani s-a apropiat de urs pentru a-l străpunge cu o lance improvizată dintr-un băţ în vârful căruia era un cuţit, moment în care animalul, care era rănit, s-a zbătut şi s-a desprins din capcană, năpustindu-se asupra omului, după care a fugit, afirmă anchetatorii. De atunci, zeci de vânători au căutat ursul, care este extrem de periculos, fiind rănit, însă până acum căutările nu au avut rezultat. Primele atacuri ale ursului au avut loc în 15 septembrie, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate. Atunci, ursul a ucis un bătrân de 72 de ani şi a rănit alte două persoane - o femeie şi un bărbat. Ursul care i-a atacat pe cei trei a fost împuşcat, iar în urma analizelor s-a stabilit că acesta era turbat, în zonă fiind insituită carantina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu