sâmbătă, 2 martie 2013

UTIL! Uite ce trebuie să faci în caz de CUTREMUR!

Au trecut 36 de ani de la devastatorul seism produs în zona Vrancea, în seara zilei de 4 martie 1977 (în jurul orei 21.22),
care a afectat mai multe zone ale ţării noastre, fiind cel mai puternic cutremur din istoria modernă a României şi unul dintre cele mai puternice seisme din Europa produse în ultimul secol. Magnitudinea acestui cutremur a fost de 7,2 grade pe scara Richter, cu o mişcare combinată pe verticală şi orizontală, având o durată de aproximativ 55 secunde. Urmările au fost devastatoare: 1.578 de victime, din care 1.424 numai în Bucureşti. La nivelul întregii ţări au fost circa 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit.

Mişcarea seismică fiind un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, este necesar să cunoaştem bine modul şi locurile care pot asigura protecţie în toate împrejurările: acasă, la serviciu, în locuri publice, în mijloacele de transport, etc. Timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru realizarea unei oarecare protecţii este foarte scurt. Se impune cunoaşterea unor reguli de comportare şi măsuri de protecţie în caz de cutremur pe care trebuie să le realizăm atât înainte de producere, pe timpul cutremurului, cât şi după ce mişcarea seismică a trecut.

CUM SĂ TE PROTEJEZI ŞI SĂ INTERVII ÎN CAZ DE CUTREMUR ÎNAINTE DE PRODUCEREA UNUI CUTREMUR:

• Executaţi lucrări de reparaţie şi întreţinere la clădirile care necesită acest lucru. • Nu faceţi modificări la clădiri, în vederea măririi sau micşorării unor spaţii, care afectează structura de rezistenţă a acestora; • Nu montaţi instalaţii grele (antene, instalaţii de ventilaţie/climatizare, etc.) pe elementele structurale sau nestructurale ale clădirii, dacă acestea afectează structura de rezistenţă. • Pregătiţi-vă rucsacul pentru situaţii de urgenţă: rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine obiecte care vă ajută să supravieţuiţi timp de 3-5 zile, în cazul în care este nevoie să părăsiţi locuinţa. • Priviţi în locuinţa dumneavoastră şi încercaţi să vă imaginaţi ce ar putea să se întâmple în fiecare cameră dacă s-ar produce un cutremur. • Dacă sunteţi într-un hotel, citiţi instrucţiunile din cameră. Identificaţi locurile sigure pentru adăpostire în caz de cutremur (de exemplu: sub o masă solidă).

PE TIMPUL CUTREMURULUI:

Nu are importanţă unde vă aflaţi în momentul producerii cutremurului. Adăpostiţi-vă imediat într-un loc sigur şi rămâneţi calm pană la încetarea cutremurului.

DACĂ SUNTEŢI ÎN INTERIORUL UNEI CLĂDIRI

• Rămâneţi pe loc, nu încercaţi să ieşi afară şi nu vă duceţi pe balcon. • Adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta. • Dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior. • Protejaţi-vă capul şi faţa. • Îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat. • Dacă sunteţi în scaun cu rotile, blocaţi-i rotile şi protejaţi-vă capul şi ceafa. • Dacă sunteţi într-un loc public (de exemplu: un magazin), adăpostiţi-vă în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele. • Nu ieşiţi afară unde aţi putea fi rănit. • Nu utilizaţi liftul. Dacă sunteţi în lift în timpul producerii cutremurului, apăsaţi butonul de urgenţă. Cand liftul se opreşte, ieşiţi cât mai repede posibil din lift şi adăpostiţi-vă într-un loc sigur.

ATENŢIE ! Pe timpul cutremurului obiectele pot să se răstoarne sau să alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde iar geamurile se pot sparge.

DACĂ SUNTEŢI ÎN EXTERIORUL CLĂDIRII

• Adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi. Staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

DACĂ SUNTEŢI ÎNTR-UN VEHICUL

• Rămâneţi în autoturism. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă au căzut în jur cabluri electrice. În acest caz, aşteptaţi forţele de intervenţie. • Opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

DACĂ VĂ AFLAŢI PE MUNTE

• Fiţi atent în jur şi căutaţi un loc sigur unde să vă adăpostiţi. Pe pantele instabile, sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de teren.

DUPĂ TERMINAREA CUTREMURULUI:

• Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii. • Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi. • Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare. • Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă. • Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă. • Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube. Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul în care se constată emisii de gaz, închideţi robinetul de alimentare cu gaz, îndepărtaţi sursele de foc şi deschideţi fereastra. • Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior. • Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă.

ATENŢIE ! Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora. • Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R ! • Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor. • Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu