sâmbătă, 13 octombrie 2012

Festivalul "Redescoperă Flacăra Petrolului!"

Primăria municipiului Moreni implementează proiectul ,,Redescoperă flacăra petrolului”, finanţat prin Programul Operaţional Regio, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3
Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Durata proiectului este de 24 de luni, iar valoarea totală este de 995.809,48 lei, din care cofinanţarea eligibilă a beneficiarului 16.110,38 lei.

Obiectivele turistice promovate sunt: promovarea potenţialului turistic al zonei Moreni prin creşterea vizibilităţii asupra resurselor naturale şi a elementelor de folclor şi artă populară a localnicilor, creşterea numărului de turişti în zonă prin acţiuni de promovare şi organizare de evenimente, includerea zonei Moreni în circuite turistice pentru turişti, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă – rezultat al creşterii turismului în zonă.

În cadrul acestui proiect, în perioada 13 – 14 octombrie 2012, va avea loc prima ediţie a Festivalului ,,Redescoperă Flacăra Petrolului”, care, alături de celelalte activităţi ale proiectului, îşi propune dezvoltarea unui element de identitate proprie prin cultivarea tradiţiilor petrolifere în zonă, a elementelor de artă populară şi păstrarea moştenirii istorice a localităţii.

Programul manifestărilor:

Sâmbătă, 13 octombrie 2012

11.00 - 13.00 Festivitate deschidere festival (Sala de festivităţi Valahia) 11.00 - 18.00 Expoziţie de costume populare din zonă şi obiecte tradiţionale ale meşterilor populari (Bd. Cpt. Pantea Ion) 13.00 - 18.00 Expoziţie de carte pe teme de istorie a Moreniului, obiceiuri şi tradiţii legate de petrol: ,,Redescoperă flacăra petrolului” (Sala de festivităţi Valahia) 13.00 - 18.00 Expoziţie muzeală pe tema etapelor istoriei şi evoluţiei preocupărilor în extracţia şi folosirea petrolului în Moreni şi zonele limitrofe: ,,Moreni în istoria petrolului” (Sala de festivităţi Valahia)

Duminică, 14 octombrie 2012

10.00 - 18.00 Expoziţie de costume populare din zonă şi obiecte tradiţionale ale meşterilor populari (Bd. Cpt. Pantea Ion) 11.00 - 12.30 Concurs cu copii pe teme de istorie a petrolului în zona Moreni (Sala de festivităţi Valahia) 13.00 - 16.00 Concurs de desene pentru copii cu tema ,,Redescoperă flacăra petrolului” (Sala de festivităţi Valahia) 13.00 - 17.30 Expoziţie de carte pe teme de istorie a Moreniului, obiceiuri şi tradiţii legate de petrol: ,,Redescoperă flacăra petrolului” (Sala de festivităţi Valahia) 13.00 - 17.30 Expoziţie muzeală pe tema etapelor istoriei şi evoluţiei preocupărilor în extracţia şi folosirea petrolului în Moreni şi zonele limitrofe: ,,Moreni în istoria petrolului” (Sala de festivităţi Valahia) 18.00 - 22.00 Spectacol de muzică şi dansuri populare. Invitaţi: Polina Gheorghe, Etnoritm, Nicoleta Şuţu, Corina Dragomir, Vasile Anghel, Haiducii, Rustic, Hora, Nicu Paleru cu formaţia (Bd. Pantea Ion).

Comp. Activităţi Culturale - Comunicare,

Ref. Adrian Stângă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu