Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului
Contractual din M.A.I. îşi exprimă public indignarea faţă de reducerea
jenantă a sumei alocate, prin rectificare bugetară, pentru achitarea
drepturilor restante cuvenite, prin lege, poliţiştilor.
Astfel, din
dreptul pentru echipament, aferent anului 2012, poliţiştii vor primi
doar 8,66%. Ministrul de Interne, Mircea DUŞA a asigurat, în luna septembrie 2012 că, prin negocieri cu Ministerul Finanţelor, va plăti poliţiştilor 50% din drepturile de echipament restante pentru acest an.
Reamintim că, până acum, personalul echivalent de la celelalte structuri ale sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională a primit drepturile financiare respective.
Acum, în pragul campaniei electorale, vorbele goale, precum buzunarele poliţiştilor, schiţează, pentru noi, primele date ale viitoare guvernări: demagogie şi dispreţ faţă de poliţişti.
Reducerea la 8,66% din întregul sumei restante, precum şi alte abuzuri ale conducerii M.A.I. faţă de relaţiile de muncă şi drepturile personalului, îi determină pe poliţiştii membrii ai SNPPC să organizeze proteste publice cu o maximă vizibilitate socială, ce se vor desfăşura chiar în campania electorală a celor care doresc să ocupe prima putere în stat.
Poliţiştii consideră că în acest fel vor oferi alegătorilor mai multe subiecte de reflecţie pentru siguranţa cetăţeanului şi pentru calitatea ordinii publice aşa cum o îngăduie guvernanţii, prin: finanţare, dotare şi asigurare cu forţă de muncă.
SNPPC reprezintă şi apără interesele a peste 50.000 de sindicalişti din cadrul personalului M.A.I.
Informăm suplimentar că în cele 6 luni de Guvernare USL, S.N.P.P.C a solicitat M.A.I. şi Guvernului, rezolvarea următoarelor probleme, restante din vechea guvernare PDL-istă.
1. Alocarea de fonduri pentru achitarea drepturilor cuvenite prin lege personalului M.A.I. pentru anul 2012, menţionând că drepturi identice au fost deja achitate salariaţilor din celelalte structuri ale sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (ex.:dreptul de echipament);
2. Includerea efectivelor M.A.I. care îndeplinesc misiuni de pază ale secţiilor de votare, în rândul personalului auxiliar folosit în timpul alegerilor şi care beneficiază de indemnizaţia de 65 lei/zi (ex: statisticieni, informaticieni, personal tehnic etc.).
Întrucât poliţiştii la care ne referim fac misiunile pentru alegeri în timpul lor liber legal, cerem modificarea art. 10 alin.(4) din HG nr.889/2012 privind aprobarea bugetului şi a cheltuielilor necesare a pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat în anul 2012.
3. Modificarea şi completarea art. 4 din O.U.G. nr. 19/2012, în sensul introducerii dreptului prevăzut de art. 2 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 118/2010 – actualizarea compensaţiei lunare pentru chirie, care nu s-a majorat cu 8%, alături de celelalte drepturi (salarii, normă echipament etc.).
4. Modificarea H.G. nr.1292/2003 privind transportul la şi de la locul de muncă, în conformitate cu propunerile înainte de către S.N.P.P.C. ministerului. Aceste modificări sunt necesare având în vedere reorganizările Poliţiei Rurale şi Poliţiei de Frontieră din perioada 2011-2012, care au afectat grav drepturile poliţiştilor.
5. Aplicarea imediată a Pilonului II de pensie pentru personalul din M.A.I., drept pe care instituţiile statului îl amână într-un mod vădit ilegal.
Aceste revendicări au fost transmise şi prim-ministrului Victor Ponta, printr-o adresă; cerându-se ca până la data de 16.11.2012, guvernul să găsească soluţii legale şi favorabile poliţiştilor.
În caz contrar, începând cu data de 19.11.2012, S.N.P.P.C. va declanşa acţiuni de protest, pe fundalul campaniei electorale, în toată ţara. La proteste vor participa: poliţişti, personal contractual din M.A.I. şi membrii lor de familie.
Biroul Executiv Central al SNPPC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu