joi, 13 decembrie 2012

Proiect Chinezesc la Doiceşti!

Termoelectrica ar putea primi o mână de ajutor tocmai din China. Astăzi, o delegaţie a CNEEC, companie chineză cu investiţii în acest domeniul, derulate în peste 60 de state ale lunii, a vizitat Dâmboviţa şi Doiceştiul.
Delegaţia a fost primită în acestă dimineaţă la Consiliul Judeţean Dâmboviţa. La întâlnire a  luat parte şi secretarul de stat Rodin Traicu: “Suntem interesaţi de coloborarea cu firme chineze în domeniul energiei. Proiectul Doiceşti este una dintre priorităţile ministerului nostru. Suntem interesaţi de energie electrică, dar şi piaţa de energie termică din Târgovişte, drept pentru care sugerez că un grup de cogenerare de înaltă eficienţă este foarte potrivit în aceasta zonă. Aveţi deschiderea totală dinstre minister pentru accesul la baza de date, pentru stabilirea tipului de combustibil, studierea pieţelor de valorificare a energiei şi a legislaţiei româneşti în domeniu.”, le-a spus Traicu, reprezentanţilor CNEEC.
Delegaţia străină va rămâne 2 zile în judeţul nostru. Aceştia vor evalua la faţa locului realităţile de la Termoelectrica Doiceşti, societate aflată în moarte clinică de mai bine de trei ani. CNEEC este specializată nu numai în construirea de grupuri elecrice noi, ci şi în reabilitare şi modernizare. Un astfel de proiect este acum în derulare în Azerbaigian, unde CNEEC reabilitează 10 grupuri ridicate în anii 1970, de 300 MW fiecare, ce asigură 60% din energia statului azerbaigian. Dacă chinezii se vor decide să lucreze la Doiceşti, ei se vor ocupa şi de asigurarea finanţării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu