sâmbătă, 15 decembrie 2012

COLINDE TRADIŢIONALE ROMÂNEŞTI LA TÂRGOVIŞTE

Sărbătorile creştine ale Naşterii Domnului au în viaţa credincioşilor o semnificaţie aparte.
Ele trezesc rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creând o atmosferă de bucurie şi un farmec cu totul specifice în trăirea religioasă.

Luna Decembrie, ne aduce în fiecare an minunatele colinde oferite de copii și cadre didactice, celor cu sufletul deschis spre a primi mesajul divin.

Anul acesta, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte în parteneriat cu Şcoala din Tătărani-Căprioru, judeţul Dâmboviţa, organizează un superb concert de colinde „Împreună pentru tine, Doamne”, ce va avea loc miercuri, 19 decembrie 2012, începând cu ora 12.00 în cadrul Ansamblului Monumental Curtea Domnească – Biserica Mare.

Acest concert cuprinde o suită de colinde tradiţionale care vor fi interpretate de copii, coordonaţi de Dir.adj.prof. Maria Chivulescu şi vor oferi celor prezenţi clipe de voie bună.

Evenimentul are rolul de a stimula interesul copiilor pentru înţelegerea şi păstrarea legăturii cu Dumnezeu şi de cunoaştere a evenimentelor legate de Naşterea Domnului și păstrarea tradiţiilor creştine specifice sărbătorii.

Biroul Relaţii Publice al CNM „Curtea Domnească” Târgovişte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu