Pompierii Damboviteni vor fi la datorie de sarbatori
Anotimpul rece aduce cu el și mult așteptatele sărbători de iarnă. Este o normalitate ca în această perioadă a anului, în așteptarea lui Moș Crăciun cu darurile sale mult visate, să împodobim casa cu coronițe, lumânări, ornamente, beculețe şi lumini electrice.
Un Crăciun adevarat înseamnă pentru fiecare şi un brad frumos împodobit în jurul căruia să se strangă cei dragi, să-l decoreze şi să se bucure împreună. Momentele din preajma Bradului de Craciun trebuie sa fie prilej de bucurie, iar amintirea acestor clipe să nu fie umbrită de tragedii. Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor dragi trebuie să respectaţi următoarele reguli de prevenire a incendiilor:Nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun (sau în apropierea acestuia). Indiferent că este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei;
<!-- more -->
Nu utilizaţi instalaţii/decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii! Puteţi provoca astfel un incendiu;
Nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice a căror putere însumată poate depăşi puterea instalaţiei electrice a locuinţei dumneavoastră;
Nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de căldură (sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire) sau a unor materiale combustibile (perdele, draperii, feţe de masă, etc);
Nu utilizaţi lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile;
Nu amplasaţi materiale combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură;
Nu lăsaţi sobele cu focul aprins atunci când părăsiţi locuinţa sau înainte de culcare;
Decuplaţi aparatele electrice de încălzire la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi;
Nu lăsaţi copiii să se joace cu petarde, artificii sau alte tipuri de pocnitori artizanale;
Asiguraţi-vă că petardele şi pocnitorile, interzise prin lege, nu vor fi utilizate. Explicaţi copiilor riscurile la care se expun cât şi tragediile pe care le pot produce acestea.
NU UITAŢI! Tradiţionala sacrificare a porcului din această perioadă nu trebuie să ne pună în pericol gospodăria. În acest sens respectaţi următoarele reguli:
-alegeţi locul pentru pârlirea porcilor la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje;
-buteliile de gaze utilizate la pârlirea porcilor trebuie amplasate la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile să fie prevăzute la capete cu coliere de fixare;
-confecţionaţi afumătorile din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi amplasaţi-le independent de celelalte construcţii din gospodărie.
În această perioadă, Serviciul Prevenire din cadrul I.S.U. “Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa desfăşoară o serie de activităţi preventive la unităţi de turism şi alimentaţie publică, precum şi la bisericile şi mănăstirile din judeţ. Cu această ocazie s-a efectuat instruirea factorilor de răspundere şi a personalului angajat privind măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor ce se impun pentru evitarea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor.
Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, care sperăm să fie cât mai puţine, pentru ca cetăţenii dâmboviţeni să petrecă în linişte sărbătorile de iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu