luni, 2 aprilie 2012

Work-shopurile diverse in Dambovita !

Sute de elevi din Dâmboviţa au uitat, ieri de carte, şi au pus mâna pe pensulă, au încondeiat ouă, s-au murdărit de lut sau au tras cu arcul.
Toate aceste activităţi au fost puse la cale de autorităţile locale în strânsă colaborare cu Inspectoratul Şcolar, care săptămâna aceasta le-a dat liber elevilor de la învăţat.
„O să vă surpind, dar de când e şcoala, de vreo 40 de ani, cei care au fost profesori, fac şcoală altfel. E o alternativă la şcoală, şcoala Octav Enigărescu. La noi se nasc talente”, spune artistul Mihai Şerbănescu, profesor la Şcoala de Arte Octav Enigărescu din Târgovişte.


CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Cele mai multe dintre atelierele de lucru sunt amplasate în Centrul Vechi al Târgoviştei.  Activităţile se adresează în egală măsură tuturor categoriilor de elevi, începând cu preşcolarii şi terminând cu liceenii şi au în vedere încurajarea şi dezvoltarea capacităţilor artistice ale elevilor, descoperirea aptitudinilor individuale, a talentelor muzicale, oferind în egală măsură şi cadrelor didactice posibilitatea de a învăţa în acelaşi timp cu aceştia.

„Pictez Icoana Maicii Domnului cu Iisus Hristos în braţe. Până acum nu am mai pictat pe sticlă, ci doar acasă. Mama mea îmi spune că am talent şi imaginaţie şi că desenez bine”, ne-a spus Valentina, o elevă de clasa a II-a.

Pe lângă work-shopurile diverse, elevii mai pot vizita fără să plătească muzeele dâmboviţene. Şi pentru că Târgoviştea a fost în trecut Cetatea de Scaun a Ţării Româneşti nu puteau lipsi jocurile medievale.

„Totul ţine de încheietura degetelor. E foarte frumos, mi-a plăcut. Amnimerit doar cu patru săgeţi din opt”, ne-a spus Eugen, un elev de 13 ani.

Activităţile sportive şi atelerierele de lucru vor continua şi în zilele următoare. „Şcoala Altfel” se va termina pe 6 aprilie. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu