Doi tineri cu vârstă de 26 de ani şi respectiv 27 de ani, unul din Picior de Munte iar celălalt din Târgovişte au fost la un pas să provoace o tragedie pe DN 72 Târgovişte-Găeşt, în localitatea Dragodana .
Duminică dimineaţă , doi tineri au pornit nebuneşte de la Găeşti spre Târgovişte. Pe DN 72 Târgovişte-Găeşti, în localitatea Dragodana, din cauza neadaptării vitezei în curbă au pierdut controlul asupra direcţiei, au lovit un pieton aflat pe marginea drumului ce aştepta autobuzul după care au „ricoşat” într-un cap de pod.Şi-a văzut moartea cu ochii
Pietonul lovit de maşină, un bărbat de 32 de ani din Dragodana a suferit răni grave şi a fost transportat la spitalul din Găeşti, de acolo a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Capitală. Ceilalţi doi tineri care se aflau în maşină s-au ales şi ei cu răni grave fiind şi ei transportaţi la spitalul din Găeşti, după care la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte unde le-au fost recoltate şi probe biologice pentru a se stabili cu exactitate dacă au consumat băuturi alcoolice. Ceea ce este mai grav niciunul dintre cei doi tineri nu recunoaşte că se afla la volanul maşini în timpul producerii nefericitului eveniment . Totuşi, pe numele teribiliştilor, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă:”Niciunul dintre cei doi tineri care se aflau în maşină nu recunoaşte că se afla la volan.Maşina este proprietatea personală a tânărului de 26 de ani, din Picior de Munte, comuna Dragodana. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cine se afla la volan şi cum s-a produs evenimentul ”a afirmat agent de poliţie Raluca Florescu, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu