sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Localnicii din Măneşti le-au venit de hac hoţilor de conducte

“O haită” de hoţi au fost aproape de lovitura vieţii lor după ce au tăiat zeci de metri dintr-o conductă metalică aparţinând Petrom. Au venit înarmaţi cu autogenul şi ar fi putut obţine bani frumoşi pe timpul acesta geros dacă jandarmii nu ar fi fost la datorie.
Un apel venit din partea localnicilor care se întorceau seara de la pădure i-a băgat în priză pe jandarmii dâmboviţeni. Aproximativ 15 persoane tăiau de zor la conducta Petrom prin care curgea apă sărată folosită la procesul de extracţie al ţiţeiului.

Jandarmii au venit în câteva minute însă au reuşit să îi prindă doar pe doi dintre hoţi. Este vorba de doi bărbaţi de 27 şi 36 de ani.  Aceştia au secţionat o conductă metalică în 16 bucăţi, a câte 3 metri lungime fiecare, utilizînd un dispozitiv improvizat, tip autogen. Fierul urma să fie valorificat la un centru de colectare a materialelor refolosibile.
Jandarmii au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate, pentru finalizarea cercetărilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu