sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Revelionul targovistenilor 2011-2012




Administraţia din Târgovişte a bifat în arhiva Consiliului Local o premieră a ultimilor 20 de ani. Executivul a aprobat eliberarea unei sume din bugetul local pentru organizarea unei petreceri în noaptea dintre ani. Locaţia va fi Platoul Prefecturii din centrul oraşului. Consilierii locali au votat, în ultimă instanţă, alocarea a 680.000 de lei pentru a aduce la Târgovişte, în noaptea dintre ani, nume sonore din muzica românească 


„Ultima petrecere a fost în 2007, dar aia nu se poate numi petrecere de Revelion sau petrecere a unei administraţii pentru că în toată ţara s-a sărbătorit intrarea României în Uniunea Europeană. A fost obligativitate pentru toate numicipiile reşedinţă de judeţ. Eu nu îmi aduc aminte să mai fi fost organizată vreodată vreo petrecere. Cred că în ultimii 20 de ani nu s-a organizat nimic”, a declarat pentru „Adevărul”, Gabriel Boriga, primarul Municipiului Târgovişte.
Iniţial, executivul propusese alocarea unei sume de 750.000 de lei pentru “Revelionul 2012”, însă consilierii din opoziţie nu au fost de acord. Suma însă, a fost micşorată, la 680.000 de lei, propunere accepatată de ambele tabere.




“Este foarte bine că s-au gândit să organizeze ceva pe platou pentru că se strângea foarte multă lume aici. Mulţi veneau, deschideau o sticlă de şampanie şi plecau. Acum au şi ei un concert şi e bine. Sper să nu mai intervină nimic şi să se ţină de cuvânt”, ne-a spus Mihai Andreescu, un târgoviştean de 45 de ani.
10.000 de participanţi
„Toate marile capitale din lume fac petrecere de Revelion. Fie că vorbim de Londra sau Ne York. Este un cadou oferit târgoviştenilor, mai ales celor care nu au posibilitatea să îşi cumpere o vacanţă în ţară sau în străinătate. Estimez că cel puţin 10.000 de târgovişteni vor veni pe Platou şi se vor bucura de acest eveniment într-un cadru foarte plăcut”, a mai spus primarul. 

Nume mari din muzica românească au acceptat să vină să cânte în noaptea dintre ani, la Târgovişte. Vorbim de  Holograf, Sistem, Voltaj, Bosquito, Andreea Bălan, Ana Lesko, Andreea Bănică, Alex Velea, Crush&Alexandra Ungureanu, Mahala Rai Band, Jean de la Craiova, Veta Biriş, Constantin Enceanu, Mariana Căpitănescu sau Maria Cârneci.
Cartierul lui Moş Crăciun, va “răsări” în luna decembrie
Ca în fiecare an, municipalitatea s-a gândit şi la cei mici şi va construi, pe Platoul Prefecturii, “Cartierul lui Moş Crăciun”. Copiii de toate vârstele sunt aşteptaţi, de luna viitoare, casa celui mai iubit moşneag din lume. 

Muncitorii deghizaţi în spiriduşi vor construi căsuţe pentru pitici şi o casă mai mare pentru Moş Crăciun. Lângă casa moşului va fi amplasat şi un brad. “Cartierul lui Moş Crăciun se va constui în acelaşi loc, pe Platoul de la Prefectură. Moş Crăciun  va împărţi cadouri copiilor târgovişteni ca în fiecare an. Eu personal m-am ocupat ca cei mici să fie iarăşi bucuroşi de sărbători. Moş Crăciun va veni, de asemenea, cu trenul Săgeată Albastră, va poposi în gară şi de acolo, cu tot alaiul, va merge în centrul oraşului. Construcţia cartierului va începe în luna decembrie. Pe 7 decembrie, cu aproximaţie, va fi gata”, a precizat Boriga. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu