29 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii târgovişteni în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor stradale şi faptelor cu violenţă
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au acţionat, în intervalul orar 18:00-02:00, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor judiciare şi a faptelor cu violenţă. Astfel, cei 36 de poliţişti au avut o prezenţă activă în stradă, fiind oprite în trafic, pentru control, 50 de autovehicule şi aplicate 29 de sancţiuni, în valoare totală de 3 700 lei.
• Suspect în cazul unui furt din locuinţă, identificat de poliţişti
Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Moreni au identificat autorul unui furt din locuinţă, în persoana numitului D.L., din municipiul Moreni, în sarcina acestuia fiind reţinută infracţiunea de furt calificat. În urma verificărilor s-a stabilit că numitul D.L a pătruns în locuinţa numitului A.G., din municipiu, de unde a sustras un laptop. Acesta a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu