Oamenii legii au stabilit că Vicenţiu Călin Luca nu avea nici carnet de conducere în momentul în care s-a urcat la volan. Pe lângă această infracţiune el mai este acuzat de furt şi distrugere. În urma testării cu alcooltestul, oamenii legii au stabilit că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Poliţia continuă cercetările. El riscă între 3 şi 15 ani de închisoare.
Vicenţiu Călin Luca, din localitatea dâmboviţeană Tătărani, a pus poliţia pe jar după ce a furat taxiul tatălui său din zona Autogării din Târgovişte şi a plecat “la plimbare” prin oraş. Totul se întâmplat ieri, în jurul orei 07.00.Oamenii legii au fost anunţaţi iniţial de către patronul firmei de taxi că un autoturism Dacia Logan a dispărut din staţie. Imediat, maşina a fost dată n urmărire. Fugarul a fost reperat de poliţişti în Târgovişte, pe strada I.C. Brătianu, dar nu vrut să oprească la semnalele agenţilor şi a trecut de aceştia, ajungând pe DN 71.
<!-- more -->
La intersecţia cu localitatea Moara Nouă, oamenii legii au creat un baraj din mai multe maşini, iar tânărul a forţat, intrând în coliziune cu o autospecială aparţinând Poliţiei din Titu. Şoferul s-a răsturnat de mai multe ori cu maşina şi a ajuns direct în şanţ.
Din fericire, acesta a scăpat teafăr. “Pacientul este stabil hemodinamic. Nu i s-a pus viaţa în pericol. Are un traumatism minor, cu escoriaţii şi contuzii la nivelul ambelor membre. S-au recoltat probe biologice de sânge”, a declarat doctorul Silviu Colomei, de la Secţia UPU din Titu.
A luat cheia de la rezervorul maşinii
Tânărul ştia că tatăl său, taximetrist de meserie şi colegul acestuia, lasă cheia maşinii în cutia de la rezervor, aşa că nu a fost greu pentru el să se urce la volan. Acum regretă ce s-a întâmplat şi ar vrea să dea timpul înapoi. “Din prostie s-a întâmplat şi din teribilism. Nu m-am gândit la treaba asta. Ştiam de chei că erau la acolo la rezervor. Nu vroiam să ajung nicăieri cu maşina. Nu am auzit maşina poliţiei pentur că aveam muzica tare. Nu am consumat alcool şi nici droguri. Îi transmit tatălui meu că îmi pare rău pentru ce am făcut”, ne-a spus Călin Luca, în vârstă de 20 de ani.atăl său tocmai trebuia să intre în tura de dimineaţă. “Trebuia să intru de dimineaţă în tură şi nu am mai găsit taximetrul în locul în care mi-l lasă colegul. S-a plimbat prin oraş cu ea, nu ştiu ce a făcut. Nu a mai creat propbleme băiatul meu până acum”, a declarat tatăl suspectului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu