sâmbătă, 16 aprilie 2011

Campanie umanitară “Elevi pentru elevi” la Şcoala “Mihai Viteazul”

Totul a început la finele lunii februarie, când şcolarii s-au apucat să confecţioneze felicitări pentru 1 şi 8 martie, dar şi pentru Sărbătorile de Paşte.
Următorul pas a însemnat organizarea unei expoziţii cu vânzare, reuşindu-se astfel să se strângă bani care să fie folosiţi pentru ajutorarea unor elevii ai căror părinţii nu mai reuşeau să facă faţă cheltuielilor cu întreţinerea, apa, gazele.
“A fost un gest normal, considerăm noi, de a-i sprijini pe elevii noştri să depăşească unele greutăţi. Apoi, am cumpărat alimente, rechizite şi jucării”, spune prof. Daniela Gâtlan, directorul şcolii.
Acum, 70 de pachete alimentare au ajuns la familiile nevoiaşe ale unor elevi din Şcoala „Mihai Viteazul”.
Cooordonatoarea proiectului, prof. Alexandra Scurtescu, este mândră de ceea ce s-a reuşit până acum, de faptul că, împreună cu elevii şcolii, a putut aduce un zâmbet cald pe chipurile copiilor necăjiţi.
„Am început timid, dar în fiecare zi am perseverat în bine. Peste 250 de elevi s-au mobilizat, contribuind la formarea pachetelor pe care le-am oferit cu toată dragostea şi înţelegerea noastră. Am avut şi o tombolă cu câştiguri în jucării, dar şi un spectacol artistic. A fost ceva minunat. Toată lumea s-a simţit bine”, mărturiseşte prof. Alexandra Scurtescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu