Comisarul-sef Valentin Rusu, seful Serviciului de Investigatii Criminale (SIC) din cadrul IPJ Cluj, a declarat ca nu a intalnit de-a lungul carierei niciun alt caz de crima cu un mod de operare atat de grav.
Politistii i-au identificat pe cei doi presupusi autori dupa ce, in urma cu 24 de ore, au primit unele informatii potrivit carora cei doi au fost surprinsi de o camera de supraveghere intr-o localitate din apropierea locului faptei.
“Cei doi autori au actionat cu premeditare, respectiv au invitat victima la domiciliul unului dintre ei si l-au strangulat pe tanar cu ajutorul unor sireturi de la o pereche de adidasi, dupa care l-au transportat intr-o patura in beciul imobilului unde locuiesc cei doi autori, iar in aceeasi noapte l-au transportat in localitatea Igritia, unde timp de aproximativ doua ore, cu ajutorul unei canistre de benzina, i-au dat foc”, descrie comisarul-sef modul de operare al tinerilor.
Dumitru Pop si Marian Sergiu au recunoscut faptele, si au declarat politistilor ca au incendiat cadavrul pentru a ingreuna mersul anchetei.
In ceea ce priveste victima, Andrei Kurty, desi a disparut de acasa inca din 10 septembrie, Politia nu a fost anuntata despre acest fapt.
<!-- more -->
“Gravitatea acestei fapte a constat in faptul ca la activitatile de cercetare nu au fost descoperite suficiente probe care sa duca la identificarea victimei”, a mai aratat comisarul-sef.
Anchetatorii au mai declarat ca mobilul crimei ar fi fost o dusmanie mai veche dintre Dumitru Pop si Andrei Kurty. Acesta din urma i-ar fi spart parbrizul masinii lui Pop.
“Exista o sesizare impotriva victimei legata de distrugerea unei masini si o amenintare. Se pare ca mobilul crimei acesta este”, a aratat comisarul-sef Valentin Rusu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi tineri are bunici in zona satului Igritia, si asa a fost gasit locul unde a fost incinerat cadavrul.
Dumitru Pop si Marian Sergiu vor fi supusi si unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili discernamantul acestora.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu