Oamenii legii i-au băgat la închisoare pe trei membri din clanul Ghenosu care timp de mai multe luni, au ameninţat şi bătut mai multe persoane, pentru a recupera de la ele diferite sume bani, sau pentru a le cere taxă de protecţie
<!-- more -->
Acţionau într-o echipă de şase persoane, printre care şi o femeie, iar cei trei arestaţi purtau numele de "echipa de intervenţie".
„În fapt, patru dintre aceştia se ocupau efectiv cu recuperarea de sume de bani de la diverse persoane, folosind acte de violenţă sau ameninţare sau pretinzând diferite sume de bani ca taxe de protecţie, iar ceilalţi doi, respectiv B.F. şi Z.M., instigau la comiterea unor astfel de fapte”, a declarat agebtul Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
,,Echipa de intervenţie", executată
Fiind prezentaţi Judecătoriei Târgovişte cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată a emis pe numele a trei dintre şantajişti, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. Cei trei sunt cunoscuţi sub denumirea de „echipa de intervenţie”. Aceştia au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau de la una dintre părţile vătămate suma de 300 de euro.
Cei trei suspecţi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
DISCUŢIILE TELEFONICE DINTRE RECUPERATORI ŞI VICTIME, TRANSCRISE
Discuţie intre un recuperator( A ) si o victima ce trebuia sa platească (B)
A: Bai , barosane , vezi pan’ la doua sa fie treaba rezolvata …
B: Nu stiu , sa vad ,sper.. .
A.: Auzi, nu avem treaba cu tine ,nu mai avem absolut frate ,mie-mi dai banii si cu asta basta , 3 milioane …
B:: Ihi
A: :Stergem tot si…
B: Da, sa vad ce pot sa fac da .
A : Bine frate , la doua te-am sunat io . Hai ….
Discuţie intre doi complici
A.: Mergem maine peste el…
Al doilea suspect : A zis ca vine el incoa, ma. asteptam sa vedem daca vine , daca…. nu vrea sa mearga , mergem noi...
A.: Mergem noi doi si cu Ingineru , sa moara fata mea , se caca pe el …
Al doilea suspect: Pai da .
A: Ii spun , vrei sa se repete fapta ?
Al doilea suspect: Hai ca vorbim de dimineata .
A: : Bine hai ma suni de dimineata cand te scoli .

B: Ma , am 70 milioane numai datorii , de unde vrei sa mai fac ?
A: De unde sa-mi mai dai , aaa?
B. : Offf, Nu stiu ,lasa , ma rup ,pana vineri nu-ti mai promit nimic , dar vineri sper sa iti dau .
A: Ce ma ?
B : Vineri , sper sa iti dau banii . Ca sa n-o mai amanam de pe o zi pe alta , lasa-ma pana vineri , si vineri sa-ti dau banii si gata .
A: Baaa, auzi tu eu m-am jurat si ma jur inca o data , sa n-am parte de ochii mei si sa n-am parte si sa fac accident cu masina , daca vineri nu-mi dai banii daca nu te termin eu .Asculta-ma tu pe mine . Fii atent , e ultima data , , eu te omor de tot , asculta-ma tu pe mine…
B : Da , am inteles .
A: Nu sunt maimutoiul tau si sa ma minti pe mine cum vrei tu .
B : Pai nu te mint eu , nu spun nimic , ca n-am …
A: Ba cu banca ba cu nu stiu ce , intr-o luna jumătate n-ai facut tu rost de bani .Te-am lasat inca doua saptamani ,m-ai mintit cu ceareul tau , cu asa ,tu ma minti pe mine cum vrei tu .Dar ti-am zis daca nu mi-i dai vineri, te termin de tot….

In baza unor date şi informaţii, lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au organizat, marţi, un flagrant, pentru documentarea activităţii ilicite a mai multor persoane, suspectate de comiterea infracţiunii de şantaj.
Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă 6 învinuiţi, respectiv G.C., de 37 de ani, M.R., de 34 de ani, B.F., de 37 de ani, B.A., de 42 de ani, toţi din municipiul Târgovişte şi R.V., de 41 de ani, din comuna Gura Ocniţei, toţi membrii ai grupării infracţionale „Ghenosu”, si Z.M., de 53 de ani, din municipiul Târgovişte, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă 6 învinuiţi, respectiv G.C., de 37 de ani, M.R., de 34 de ani, B.F., de 37 de ani, B.A., de 42 de ani, toţi din municipiul Târgovişte şi R.V., de 41 de ani, din comuna Gura Ocniţei, toţi membrii ai grupării infracţionale „Ghenosu”, si Z.M., de 53 de ani, din municipiul Târgovişte, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
„În fapt, patru dintre aceştia se ocupau efectiv cu recuperarea de sume de bani de la diverse persoane, folosind acte de violenţă sau ameninţare sau pretinzând diferite sume de bani ca taxe de protecţie, iar ceilalţi doi, respectiv B.F. şi Z.M., instigau la comiterea unor astfel de fapte”, a declarat agebtul Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
,,Echipa de intervenţie", executată
Fiind prezentaţi Judecătoriei Târgovişte cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată a emis pe numele a trei dintre şantajişti, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. Cei trei sunt cunoscuţi sub denumirea de „echipa de intervenţie”. Aceştia au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau de la una dintre părţile vătămate suma de 300 de euro.
Cei trei suspecţi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
DISCUŢIILE TELEFONICE DINTRE RECUPERATORI ŞI VICTIME, TRANSCRISE
Discuţie intre un recuperator( A ) si o victima ce trebuia sa platească (B)
A: Bai , barosane , vezi pan’ la doua sa fie treaba rezolvata …
B: Nu stiu , sa vad ,sper.. .
A.: Auzi, nu avem treaba cu tine ,nu mai avem absolut frate ,mie-mi dai banii si cu asta basta , 3 milioane …
B:: Ihi
A: :Stergem tot si…
B: Da, sa vad ce pot sa fac da .
A : Bine frate , la doua te-am sunat io . Hai ….
Discuţie intre un recuperator( A ) si o victima ce trebuia sa platească (B)
A.: Hai ba , vezi ca io vin in fata la asta aicea , la …sunt la Mondial si vin pa jos la primarie acolo ….
B: Stai frate ca momentan n-am nimic ,lasa-ma un pic ca nu am banii...
A: Cum?
B: Alo
A: Ce-ai zis ma ca nu te-am inteles
B: Zic, nu am nimic .
A: Cum nu ai nimic?
B: Pai nu am , de unde sa fac asa repede rost ?
A : Pai si cand faci?
B: Pai nu stiu , n-am , ti-am zis ,momentan nu am si nu ,nici nu stiu ce sa fac ,lasa-ma ca am si io problemele mele .
A : Ba …pai tu n-auzi ca sunt la Mondial ?
B: Pai nu mai sunt acolo , am plecat .
A : Pai si unde esti ? Ca viu io dupa tine.
B: Nu mai, ti-am zis ca nu sunt , deci nu , lasa-ma momentan lasa-ma ca sunt speriat , sunt derutat , nu stiu .
A: Bai dracu ,pai cum sa te las ?
B: Pai nu am ,ti-am zis , nu am si nu stiu de unde , cum sa fac , nu stiu. Nu am de unde sa fac rost de bani , da unde , de’un sa iau , sa-i scot din pamant ? Nu am bani acum , nu am…
A : Vrei sa te caut eu ?
B: Pai de unde frate sa iti fac eu rost bani daca nu am ?
A : Ba , vrei sa te caut eu ?
B: Ei , nu ….
A : …, pentru 3 milioane ?
B: Pai da nu am , deci nu am , daca nu am …
A : Deci vrei sa te caut eu , sa dau de tine eu ?
A : Pai stiu unde stai fraiere !
A.: Hai ba , vezi ca io vin in fata la asta aicea , la …sunt la Mondial si vin pa jos la primarie acolo ….
B: Stai frate ca momentan n-am nimic ,lasa-ma un pic ca nu am banii...
A: Cum?
B: Alo
A: Ce-ai zis ma ca nu te-am inteles
B: Zic, nu am nimic .
A: Cum nu ai nimic?
B: Pai nu am , de unde sa fac asa repede rost ?
A : Pai si cand faci?
B: Pai nu stiu , n-am , ti-am zis ,momentan nu am si nu ,nici nu stiu ce sa fac ,lasa-ma ca am si io problemele mele .
A : Ba …pai tu n-auzi ca sunt la Mondial ?
B: Pai nu mai sunt acolo , am plecat .
A : Pai si unde esti ? Ca viu io dupa tine.
B: Nu mai, ti-am zis ca nu sunt , deci nu , lasa-ma momentan lasa-ma ca sunt speriat , sunt derutat , nu stiu .
A: Bai dracu ,pai cum sa te las ?
B: Pai nu am ,ti-am zis , nu am si nu stiu de unde , cum sa fac , nu stiu. Nu am de unde sa fac rost de bani , da unde , de’un sa iau , sa-i scot din pamant ? Nu am bani acum , nu am…
A : Vrei sa te caut eu ?
B: Pai de unde frate sa iti fac eu rost bani daca nu am ?
A : Ba , vrei sa te caut eu ?
B: Ei , nu ….
A : …, pentru 3 milioane ?
B: Pai da nu am , deci nu am , daca nu am …
A : Deci vrei sa te caut eu , sa dau de tine eu ?
A : Pai stiu unde stai fraiere !
Discuţie intre doi complici
A.: Mergem maine peste el…
Al doilea suspect : A zis ca vine el incoa, ma. asteptam sa vedem daca vine , daca…. nu vrea sa mearga , mergem noi...
A.: Mergem noi doi si cu Ingineru , sa moara fata mea , se caca pe el …
Al doilea suspect: Pai da .
A: Ii spun , vrei sa se repete fapta ?
Al doilea suspect: Hai ca vorbim de dimineata .
A: : Bine hai ma suni de dimineata cand te scoli .
Discuţie intre un recuperator( A ) si o victima ce trebuia sa platească (B)
B: Ma , am 70 milioane numai datorii , de unde vrei sa mai fac ?
A: De unde sa-mi mai dai , aaa?
B. : Offf, Nu stiu ,lasa , ma rup ,pana vineri nu-ti mai promit nimic , dar vineri sper sa iti dau .
A: Ce ma ?
B : Vineri , sper sa iti dau banii . Ca sa n-o mai amanam de pe o zi pe alta , lasa-ma pana vineri , si vineri sa-ti dau banii si gata .
A: Baaa, auzi tu eu m-am jurat si ma jur inca o data , sa n-am parte de ochii mei si sa n-am parte si sa fac accident cu masina , daca vineri nu-mi dai banii daca nu te termin eu .Asculta-ma tu pe mine . Fii atent , e ultima data , , eu te omor de tot , asculta-ma tu pe mine…
B : Da , am inteles .
A: Nu sunt maimutoiul tau si sa ma minti pe mine cum vrei tu .
B : Pai nu te mint eu , nu spun nimic , ca n-am …
A: Ba cu banca ba cu nu stiu ce , intr-o luna jumătate n-ai facut tu rost de bani .Te-am lasat inca doua saptamani ,m-ai mintit cu ceareul tau , cu asa ,tu ma minti pe mine cum vrei tu .Dar ti-am zis daca nu mi-i dai vineri, te termin de tot….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu