Cauza accidentului petrecut în această dimineață în satul Glod, comuna Moroeni, nu a putut fi stabilită cu exactitate. Ori șoferul a ațipit la volan, ori a pierdut controlul asupra direcției din cauza vitezei și a carosabilului ud, iar autoturismul Cielo s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
Pasagerul din dreapta, un tânăr de 29 de ani, din Aninoasa, a murit înainte de sosirea medicilor, fiind prins între fiarele contorsionate.
Polițiștii nu exclud nici varianta ca șoferul, în vârstă de 23 de ani, să fii consumat alcool înainte să se urce la volan, având în vedere că în mașină s-au găsit sticle de bere.
Tânărul conducător auto s-a ales cu dosar penal pentru omor din culpă. El nu va putea să uite niciodată că și-a băgat în pământ un bun prieten.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu