Acestea vor ajunge la cei 9.368 de pensionari ale căror venituri nu depășeșsc 800 de lei. Valoarea tichetelor sociale este 100 de lei. În acest week-end au ajuns la beneficiari peste 3.500 de bonuri valorice. Primarul apreciază că distribuirea bonurilor valorice se va încheia până vineri-seară.
”Este un program social gândit pentru această perioadă grea pe care o traversăm. Pensionarii reprezintă pentru mine un bun exemplu de viață. Pentru acest motiv, le port un respect deosebit și îi asigur de tot sprijinul meu”, spune primarul Gabriel Boriga.În cazul în care curierul nu-l găsește la domiciliu pe beneficiarul tichetelor sociale sau măcar un membru al familiei, va lăsa în ușă un număr de telefon unde poate fi contactat 24 de ore din 24 pentru a stabili o nouă întâlnire pentru a înmâna bonurile valorice.
”Pensionariii au apreciat în unanimitate gestul Primăriei Târgoviște. Vom continua acest progrm și anul viitor, fiindcă am văzut cât de mulți oameni se bucură”, precizează edilul Gabriel Boriga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu