In această dimineaţă, poliţiştii dâmboviţeni au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza satelor Mavrodin , Ghergani şi Gămăneşti, în cadrul unei acţiuni pe linia asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică şi combaterii fenomenului infracţiona
Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari şi Secţiei nr. 12 Poliţie Rurală Tărtăşeşti, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi luptători S.I.R., au organizat şi executat o acţiune pe linia asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică şi combaterii fenomenului infracţional, ocazie cu care au efectuat un număr de 7 percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Ghergani, Mavrodin şi Gămăneşti.
Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2 500 de lei şi au ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri, respectiv 3 săbii, un cuţit, o maşină de tuns iarba , bijuterii, şi mai multe înscrisuri reprezentând contracte de împrumut.
VEZI VIDEO
In cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de articolul 3 aliniatul 1 din legea 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, urmând a se propune soluţie procedurală Parchetului.
De asemenea, în urma acestei acţiuni au fost conduse la sediul poliţiei mai multe persoane care se sustrăgeau cercetărilor, în mai multe dosare penale aflate în lucru.
Sursa: IPJ Dâmboviţa

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu